Polițiștii din Capitală au făcut marți o percheziție domiciliară într-un dosar în care se fac cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă.
Din datele și probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada ianuarie 2022 - prezent, la o adresă din Sectorul 4, o femeie de 23 de ani ar fi exercitat acte medicale de chirurgie estetică fără să aibă calitate sau studii medicale în acest sens.
Tânăra ar fi injectat în buze acid hialuronic mai multor tinere care au ajuns apoi la spital, iar pentru vindecare a fost necesară intervenția în regim de urgență a unor medici specializați în chirurgie estetică.
În urma percheziției, persoana bănuită a fost depistată și dusă la audieri. De asemenea, au fost ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum și obiecte sanitare și 3.800 de lei, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
Totodată, au fost identificate două tinere, de 18, respectiv, 22 de ani, asupra cărora bănuita ar fi exercitat, în repetate rânduri, acte medicale de chirurgie estetică.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
(sursa: Mediafax)