Povestea unei tinere mămici a ajuns virală, după ce a dezvăluit cum a reușit să nască doi copii, la o distanță de doar 22 de zile. O astfel de experiență este aproape unică în lume și a implicat o mulțime de riscuri. Potrivit spynews.ro, întregul proces de naștere nu a fost deloc ușor pentru tânăra mămică.
Cum a reușit o femeie să nască de două ori în 22 de zile
Doyle Kayleigh locuiește în Marea Britanie, iar la vârsta de 22 de ani este fericita mămică a unui copil minunat. Deși este o bucurie uriașă pentru ea, nu poate să uite chinurile prin care a trecut pentru a-l aduce pe lume.
Tânăra a aflat, în perioada în care sarcina ei era monitorizată, că va avea gemeni. Nimic nu părea să fie anormal, până când a venit momentul în care i s-a rupt apa și a fost nevoită să nască. Primul copil a fost declarat mort.
Medicii i-au spus că o posibilă cauză a morții ar fi fost un cheag de sânge. Însă, s-a produs un miracol când nu a mai avut deloc contracții, deși mai avea încă un bebeluș în burtă. Starea ei s-a îmbunătățit, iar medicii au lăsat-o să plece acasă. După 22 de zile, femeia s-a prezentat la spital și a născut cel de-al doilea copil.
Femeia a trecut prin chinuri mari
Cel de-al doilea copil a venit pe lume în condiții sigure, dar a suferit complicații la naștere. Astro are doi ani și trăiește cu o gaură în inimă. Tânăra a trecut prin dureri foarte mari în perioada în care s-au produs cele două nașteri.
”Eram conștientă de toate riscurile pe care le aducea o sarcină cu gemeni. Am plătit chiar și la clinici private pentru că eram atât de îngrijorată de complicații. Când am ajuns la 22 de săptămâni și jumătate, la propriu, eram în pat și am avut cea mai mare durere din întreaga mea viață. Nu eram sigură ce se întâmplă, așa că m-am dus la toaletă și am observat că mi s-a rupt apa”, a declarat Doyle Kayleigh, la nypost.com