Jurnalul.ro Ştiri Observator Tanczos Barna anunţă că îşi va da demisia, dacă crește TVA-ul în 2025: „Garantez cu funcția. Nu crește TVA-ul în 2025”

Tanczos Barna anunţă că îşi va da demisia, dacă crește TVA-ul în 2025: „Garantez cu funcția. Nu crește TVA-ul în 2025”

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că garantează „cu funcția” faptul că TVA-ul va rămâne la 19%.

Ministrul Finanțelor a declarat la Antena 3 că garantează „cu funcția” faptul că TVA-ul va rămâne la 19%. Întrebat dacă garantează cu funcția, Tanczos Barna a răspuns: „Există decizie politică, TVA nu va crește. (...) Nu crește TVA-ul în 2025. O să fie 19%. Punct”.

Ministrul Finanțelor a mai spus că bugetul de 2025 se pregătește fără creștere de impozite și taxe, cu TVA de 19% și 10% impozit pe venit.

El afirmă că nu există varianta unei supraimpozitări pe veniturile mai mari de 5.000 de euro, pe lângă salariu.

„Discuții despre sistem de impozitare, fiscalitate au existat și în perioada de formare a coaliției. Au existat și în decembrie, probabil au existat și anul trecut. Ce este important pentru anul 2025, nu creștem impozite și taxe”, a completat Tanczos Barna.

Întrebat cum se va reduce deficitul, el a precizat că acest lucru se va realiza prin reducerea cheltuieilor.

„În 2025 se vor reduce cheltuielile și paralel o să crească încasările. Încasările la ANAF anul trecut au crescut cu 70 de miliarde de lei, față de 2023. Există o parte a acestei creșteri datorată creșterii economice, o parte datorată creșterii consumului și o parte datorată creșterii salariilor, dar există și o parte care este datorită introducerea E-factură, E-transport, E-TVA, etc. Aceste efecte vor fi și mai semnificative în 2025. (..) Cu siguranță, ANAF intră odată cu investițiile din PNRR pe o altă traiectorie de dezvoltare și de eficiență. De 10 ani de zile nu s-a investit cât s-a investit anul trecut și acum 2 ani în ANAF, în sisteme informatice, în bază de date, în infrastructură”, a completat el.

Subiecte în articol: tanczos barna tva demisie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri