Jurnalul Ştiri Politică Țara arde, parlamentarii NU se deranjează din vacanțe. Absențe record în Parlamentul României. Deputații lipsesc de la dezbateri importante

Țara arde, parlamentarii NU se deranjează din vacanțe. Absențe record în Parlamentul României. Deputații lipsesc de la dezbateri importante

de Redacția Jurnalul    |   

Doar 100 dintre cei 330 de deputați luați în calcul la deschiderea sesiunii extraordinare s-au aflat fizic în sala de plen. Alți 115 au participat de la distanță, în timp ce 115 deputați nu au fost înregistrați ca prezenți nici fizic, nici online. Parlamentul a fost convocat pentru proiecte urgente.

Deși Parlamentul a fost convocat în sesiune extraordinară pentru teme cu greutate, într-un moment complicat pentru România, marcat de întârzieri în PNRR, presiuni asupra finanțelor publice și instabilitate politică, o parte importantă dintre deputați nu pare să-și fi întrerupt vacanța nici măcar pentru a se conecta online.

Absență record în Camera Deputaților

Din cei 330 de deputați luați în calcul la deschiderea ședinței, doar 215 au fost înregistrați ca prezenți. Numai 100 se aflau fizic în sala de plen, iar alți 115 participau de la distanță. În același timp, 115 deputați nu figurau ca prezenți nici în sală, nici online, cu toate că lucrările se desfășurau în format hibrid.

Astfel că mai mult de o treime dintre deputați nu au fost înregistrați la începutul ședinței, deși pentru participare nu era obligatorie deplasarea la Palatul Parlamentului.

Camera Deputaților a fost convocată în sesiune extraordinară în perioada 27–31 iulie, în format fizic și online. Parlamentarii au fost chemați din vacanță pentru proiecte legate de jaloanele din PNRR, precum și pentru aprobarea acordului european SAFE.

Pe ordinea de zi se află Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, modificări în domeniul sănătății, primele de carieră pentru personalul din învățământ, reforma legislației privind integritatea și proiectul referitor la decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire.

Luni, plenul a fost convocat în principal pentru aprobarea agendei sesiunii. Activitatea continuă în comisii, iar miercuri este programată ședința în care ar urma să aibă loc dezbaterile și voturile finale.

Citește și Parlamentarii, chemați din vacanță pentru PNRR și SAFE

Sancțiuni pentru absențe

Statutul deputaților și senatorilor stabilește însă că participarea la lucrările Camerei este o obligație „legală, morală și regulamentară”. Numele parlamentarilor cu absențe nemotivate trebuie publicate lunar pe paginile celor două Camere.

Legea prevede că neparticiparea nemotivată la activitățile incluse în programul Parlamentului poate fi sancționată prin reținerea a 5% din indemnizația lunară brută.

Programul oficial al sesiunii extraordinare se întinde pe cinci zile. Luni sunt prevăzute activități între orele 9:00 și 18:00, marți și joi între 8:30 și 18:00, iar vineri între 8:30 și 13:00. Miercuri, plenul începe la ora 10:00 și continuă până la epuizarea ordinii de zi.

Activitatea parlamentarilor nu se limitează la timpul petrecut în sala de plen. Programul include ședințe ale grupurilor, lucrări în comisii, analizarea proiectelor și amendamentelor, studiu individual, voturi și activitate în circumscripțiile electorale. Totuși, formatul hibrid le-a permis deputaților să participe la actuala sesiune inclusiv online, fără să fie necesară prezența fizică la Palatul Parlamentului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Șiri de ultimă oră» Vezi toate știrile