Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tarifele de referinţă: reduceri mici şi foarte mici

Tarifele de referinţă: reduceri mici şi foarte mici

de Adrian Stoica    |   

Începând cu data de 19 mai, dată de la care expiră plafonarea lor impusă prin OUG 54/2016, preţul poliţelor RCA se vor calcula în funcţie de un tarif de referinţă. Noile tarife, făcute publice ieri de ASF, sunt mai mici cu procente cuprinse între 3 şi 17% faţă de tariful de primă maxim impus prin plafonare. Prin impunerea tarifelor de referinţă, ASF a stabilit  un reper pentru tarifele de primă aferente polițelor RCA în încercarea de a evita pe viitor creşterea excesivă a acestora.

Tarifele de referinţă pot fi utilizat atât de către consumatori, care vor avea astfel la îndemână un instrument de comparație pentru ofertele societăților de asigurare, cât și de către asigurătorii care doresc să intre pe piața RCA sau de către alte părți interesate, se arată într-un comunicat al instituției. Ele  au un caracter orientativ și sunt calculate pe baza datelor cu privire la polițe (perioada 2012-2016) și la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asigurătorii autorizați să practice RCA la data 31.12.2016. Acestea sunt structurate în funcție de categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică) și de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri) în funcție de categoria vehiculului.

Exemple tarife de referință

-Tariful de referință pentru o poliță RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 și 40 de ani, ce dețin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.

Indicatorii luaţi în calcul pentru categoria de mai sus sunt frecvenţa daunelor istorice de 4,2%, dauna medie istorică de 5.474 lei, prima de risc model GLM (rezerva de daune neavizată) inclusiv încărcarea de siguranţă de 234 lei, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR) de 18,5% inflaţia daunelor de 3,5% şi prima de risc de referinţă de 287 lei. Cheltuielile de achiziţie şi administrare variabile au fost stabilite la 25%, încărcarea BM (bonus-malus) de 21,3% şi un profit de 3%.

 

 -Pentru persoane juridice ce dețin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 și 1.600 cmc, tariful de referință este 957 de lei, față de un tarif de primă maxim de 992 lei (- 4%).

-Pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referință este 7.314 lei, mai mic cu 3% față de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei).

-Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deținute atât de persoane fizice, cât și juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referință are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puțin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

 

Datele statistice utilizate în calculul tarifului de primă de referință nu arată modificări semnificative în daunalitate, la nivel de piață, comparativ cu datele statistice din anii anteriori, prin urmare nu există premise de creștere a tarifelor pentru polițele RCA. Polițele RCA au generat venituri din prime de peste patru miliarde de lei  în anul 2016, dintr-un total al pieței de peste 10 miliarde de lei. Principalii jucători pe piaţa RCA sunt companiile Euroins - 833.142.226 (cotă de piață 20,65%) Asirom VIG - 698.875.670 (17,33%) şi City Insurance 650.398.378 lei (16,12%).

 

Companiile de asigurări s-au declarat deja nemulţumite de noile reglementări aduse de noua lege RCA adoptată de Parlament, principala lor nemulţumire fiind legată de  limitarea cheltuielilor de administrare și de vânzare la 25% din venituri.

Subiecte în articol: polite rca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri