Jurnalul.ro Editoriale Tata Puiu învârtea cheiţa de la sufletele vedetelor

Tata Puiu învârtea cheiţa de la sufletele vedetelor

de Florin Condurateanu    |   

Aşa, cu ideile lui în uniformă de cazarmă, Puiu Iordănescu a ştiut să-şi apropie inimile armăsarilor pursânge pe care-i strunea bine la naţională. Şi avea fotbalişti greu să accepte a avea pe cineva în şa. Totuşi, Hagi, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Răducioiu recunoşteau că Iordănescu avea flerul de a se impune ca lider. Iordănescu alegea inspirat când să fie Tata Puiu şi când Generalul Iordănescu. Cel mai bun exemplu este felul cum a ţinut cârma corabiei tricolore la turneul final al Campionatului Mondial din America 1994, naţionala a fost la câţiva centimetri de a juca semifinala cu Brazilia. Puiu Iordănescu a ales cea mai bună cale în a le insufla încredere tricolorilor. A participat la transformarea lui Didi Prodan într-un fundaş de netrecut, într-un zid de cetate în faţa atacanţilor adverşi, unul şi unu. Stoperul nostru, Didi Prodan, l-a ţinut în frâu pe unul dintre cei mai periculoşi atacanţi de la Mondial, Aspriulla, adulatul Columbiei, dar i-a încuiat uşa şi vrăjitorului coordonator Valderama, cel cu părul ridicat ca de la curentul electric, în aşa fel încât, după înfrângerea columbienilor, suporterii lor au aruncat de pământ cu miile de peruci din plastic cu coafură răzvrătită Valderama. După această victorie românească neaşteptată, ba chiar cu 3 goluri în poarta Columbiei, văzută de Pele ca pretendentă la titlul mondial, m-am strecurat prin barajele de şerifi până la uşa autocarului tricolorilor. M-au rugat şi i-am luat cu mine şi pe trei bărbaţi din Satu Mare care voiau să-l îmbrăţişeze de Prodan al lor. Veniseră din Satu Mare, de la 12.000 de kilometri, cu un tricolor uriaş şi l-au rugat pe Didi să le scrie ceva pe drapel. Emoţionat, Prodan a scris pe tricolor: „Rugaţi-vă la Dumnezeu pentru noi, ne e dor de acasă”! Unul dintre cei trei suporteri români era preotul de la biserica din Satu Mare, unde Didi de copil se ruga în fiecare duminică la slujbă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri