Un taur de 600 de kilograme a evadat în această săptămână dintr-un abator de la periferia capitalei argentiniene Buenos Aires şi a rănit patru persoane înainte de a fi capturat cu lasoul de către un "gaucho" (cowboy argentinian), a declarat poliţia, citată de AFP.
Animalul a provocat stupoare în rândul locuitorilor din populara suburbie Quilmes, marţi după-amiază.
"Poliţia l-au urmărit, l-a încercuit, taurul era speriat, însă nimeni nu ştia ce să facă până când gaucho l-a prins din prima aruncare cu lasoul", a povestit un rezident din Quilmes.
"Eu ştiam cum se face pentru că am crescut la ţară într-o fermă", a declarat reporterilor eroul care a reuşit să prindă animalul fugar.
Potrivit AFP, taurul a fost dus din nou abator. AGERPRES