Din 3 până în 5 martie, Naționalul sibian aduce un omagiu poetului, dramaturgului și regizorului Radu Stanca, printr-o serie de recitaluri oferite online de actorii TNRS, începând cu ora 21:00. Actorii Secției Române și Secției Germane vor prezenta 43 de momente artistice, însumând diferite etape de creație ale poetului, de la versurile ce exultă iubirea până la nuanțele baladești ori poemele sale histrionice. Recitalurile sunt difuzate pe canalele online ale TNRS.
„În prag de primăvară îl sărbătorim pe Radu Stanca! Vine primăvara cu speranță, cu încredere, cu dorință de frumos, cu dorință de mai bine. Anul trecut am inaugurat în fața teatrului statuia dedicată marelui poet și dramaturg, omului vizionar care a contribuit la înființarea Cercului Literar de la Sibiu. Suntem bucuroși că în perioada 3-5 martie, când se împlinesc 101 ani de la nașterea marelui poet baladesc, putem să aducem un omagiu miracolului poeziei sale, dar și profunzimii personalității lui. Mulțumim, Radu Stanca, pentru tot ce ai fost, tot ce ești și tot ce vei fi!” - Constantin Chiriac, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu
Radu Stanca (1920-1962) a fost poet, dramaturg și regizor, precum și una dintre figurile marcante ale Cercului Literar de la Sibiu. A terminat în 1942 studiile Facultății de Litere și Filologie, din cadrul Universității Regele Ferdinand, Cluj-Napoca, pentru ca imediat după să se refugieze în Sibiu. Perioada pe care a petrecut-o aici este marcată, pe de o parte, de ființarea Cercului Literar de la Sibiu, pe care Radu Stanca îl patronează alături de alte nume importante ale epocii sale (Ștefan Aug. Doinaș, Ion Negoițescu, I.D. Sârbu, Cornel Regman etc.), iar, pe de altă parte, de activitatea sa de actor și regizor al Teatrului din Sibiu – același teatru care, câteva decenii mai târziu, îi va purta numele. Adept al unei poezii „pure”, baladești și histrionice, precum și al unui teatru poetic inspirat din marile mituri ale umanității, Radu Stanca rămâne în conștiința posterității drept unul dintre creatorii emblematici pentru viața literară și artistică românească a secolului trecut.
Alte 29 de evenimente difuzate gratuit în luna martie
În luna martie TNRS continuă seria „Actori.SB.Online - Daruri teatrale” cu 18 noi povești și poezii pentru copii mici și mari, în fiecare seară de miercuri, joi și vineri, de la ora 21:00 (Secția Română), respectiv de la ora 21:30 (Secția Germană). Secțiunea de spectacole-lectură „Virgil Flonda”, prezentată de FITS și TNRS, oferă în prima lună a primăverii 6 lecturi online: „Teia”, „Lena, prințesa nimicului”, „Janna (Mâine va fi o nouă zi)”, „Terje Vigen”, „Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” și „Victor sau copiii la putere”. De asemenea, „Tradiții TO GO” își continuă aventura folclorică online cu alte 5 episoade, printre care „Babele”, „Sfinții 40 de Mucenici” și „Buna Vestire”.
RECITALURI RADU STANCA
PROGRAM 3 - 5 MARTIE 2021
Miercuri, 3 martie 2021
Ora 21:00
- Veronica Arizancu - „Biblică” și „Prin urmare nu mă mai iubești”
- Vlad Robaș - „Cântec de leagăn” și „De n-ar fi decât visul”
- Andrei Gîlcescu - „Argonautică”
- Alexandru Malaicu - „Anacronism romantic”
- Adrian Matioc - „Ciuta”
- Adrian Neacșu - „Scara” și „Nu pentru orice taină”
- Arina Ioana Trif - „Cea mai frumoasă floare” și „Trandafirul și călăul”,
- Cătălin Neghină - „Rugăciune”, „ Trubadurul mincinos” și „Corydon”
- Dana Taloș - „Numai noaptea”, „Cupa” și „Cântec de beție”
- Anca Cipariu - „Simpozion”
- Mihai Coman - „De ce dai voie vântului” și „Toast”
- Florin Coșuleț - „Aforisme pentru un actor tânăr”
Joi, 4 martie 2021
Ora 21:00
1. Gabriela Pîrlițeanu - „Nocturnă”
2. Eduard Pătrașcu - „Un cneaz valah la porțile Sibiului”
3. Liviu Vlad - „Atavism”
4. Pali Vecsei - „Penitență”
5. Ștefan Tunsoiu - „Arhimede și soldatul” și „Vulpea”
6. Viorel Rață - „Exercițiu în aer liber” și „Poem”
7. Diana Fufezan - „Cântec de toamnă”
8. Ioana Cosma - „Doti”, „Cina cea de dragoste”, „Balada studențească”
9. Ioana Blaga Frunzescu - „Frunzele”, „In extremis”, „Lamentația Șeherezadei”
10. Emőke Boldizsár - „Biblică”
11. Fabiola Petri - „Vizita” și „Fata si zmeul”
12. Yannick Becker - „Buffalo Bill”
13. Cendana Trifan - „Papillons” și „Tristețe de toamnă”
14. Gabriela Neagu - „Balada lacrimei de aur”
15. Codruța Vasiu - „Despărțire”
16. Florin Coșuleț - „Aforisme pentru un actor tânăr!” (din vol. „Aquarium”)
Vineri, 5 martie 2021
Ora 21:00
1. Iustinian Turcu - „Regele visător”
2. Raluca Iani - „De-aș fi rege”, „Lamentația Ioanei d’Arc pe rug”, „Sonet (Spuneai că niciodată n-o să piară)”
3. Ioan Paraschiv - „Navigare necesse est” și „Urcuș”
4. Ali Deac - „Gazel” și „Pan”
5. Cristina Stoleriu - „Zic și eu” și „Fata cu vioara”
6. Cristian Stanca- „Peisaj”
7. Cristina Ragos - „Ad INAMICOS”, „Soliloc”
8. Daniel Plier și Johanna Adam - „ „Zank und Zwist auf dem Olymp”
9. Nicu Mihoc - „Oare să fie drept”
10. Mariana Mihu-Plier - „Ars Doloris”
11. Marius Turdeanu - „Poștalionul”
12. Ofelia Popii - „Simpozion”
13. Serenela Mureșan și Mihai Coman - „Silentium nocturn”
14. Horia Fedorca - „Adio la prieteni”
15. Florin Coșuleț - „Aforisme pentru un actor tânăr!”
„ACTORI.SB.ONLINE - DARURI TEATRALE”
MARTIE 2021
Miercuri, 10 martie 2021
Ora 21:00
„Nume sfânt: Mamă”, cu Ioana Cosma
Ora 21:30
„Corona”, de Paul Celan, cu Yannick Becker
Joi, 11 martie 2021
Ora 21:00
„Omul de piatră”, de Nicolae Filimon, cu Veronica Arizancu
Ora 21:30
„Nu mai este”, de Paul Celan, cu Johanna Adam
Vineri, 12 martie 2021
Ora 21:00
„În jurul unui divorț”, de George Topârceanu, cu Viorel Rață
Ora 21:30
„Alunecarea lumilor”, de Gellu Naum, cu Anca Cipariu
Miercuri, 17 martie 2021
Ora 21:00
„Coana Chirița în voiaj”, de Vasile Alecsandri, episodul I, cu Ioana Blaga Frunzescu
Ora 21:30
„Manifest Dada”, de Hugo Ball, cu Daniel Plier
Joi, 18 martie 2021
Ora 21:00
„Coana Chirița în voiaj”, de Vasile Alecsandri, episodul II, cu Ioana Blaga Frunzescu
Ora 21:30
„De la distanță extraordinară”, de Dolfi Trost, cu Emőke Boldizsár
Vineri, 19 martie 2021
Ora 21:00
„Monoloage furtunoase”, de I.L. Caragiale, cu Pali Vecsei
Ora 21:30
„Poezia cu greșeală de tipar”, de Oskar Pastior, cu Daniel Bucher
Miercuri, 24 martie 2021
Ora 21:00
„Balada chibritului”, „Un duel”, „Câinele ovreiului”, de George Topârceanu, cu Viorel
Rață
Ora 21:30
„Ora serioasă”, de R. M. Rilke, cu Fabiola Petri
Joi, 25 martie 2021
Ora 21:00
„Călcâiul vulnerabil”, de Ana Blandiana, cu Dana Taloș
Ora 21:30
„Distrugere”, de August Stramm, cu Ali Deac
Vineri, 26 martie 2021
Ora 21:00
„Urban”, mini-recital Ion Minulescu, cu Ștefan Tunsoiu
Ora 21:30
„Mâna mea stângă”, de Gellu Naum, cu Yannick Becker
SECȚIUNEA DE SPECTACOLE-LECTURĂ „VIRGIL FLONDA”
MARTIE 2021
Miercuri, 3 martie 2021 - ora 19:00
„Teia”, de Céline Delbecq - cu Raluca Iani, Gabriela Pîrlițeanu, Horia Fedorca și Iustinian Turcu
Spectacol-lectură coordonat de actrița Gabriela Pîrlițeanu
Miercuri, 10 martie 2021 - ora 19:00
„Lena, prințesa nimicului”, Emanuelle delle Piane, traducere Diana Nechit - cu Diana Fufezan, Pali Vecsei și Gabriela Pîrlițeanu
Spectacol-lectură coordonat de actrița Diana Fufezan
Miercuri, 17 martie 2021 - ora 19:00
„Janna (Mâine va fi o nouă zi)”, de Iaroslava Pulinovici, traducere Raluca Rădulescu - cu Horia Fedorca, Gabriela Pîrlițeanu, Viorel Rață, Serenela Mureșan, Andrei Gilcescu, și Cristina Ragos
Spectacol-lectură coordonat de actrița Serenela Mureșan
Vineri, 19 martie 2021 - ora 19:00
„Terje Vigen”, de Henrik Ibsen
Narator: Daniel Plier
Muzică / orgă: Brita Falch
Violă: Gabriel Silișteanu
Online și offline (la Biserica Evanghelică Sf. Ioan)
Spectacol prezentat de Secția Germană a TNRS în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu
Miercuri, 24 martie 2021 - ora 19:00
„Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt”, de Matei Vișniec - cu Veronica Arizancu, Adrian Neacșu și Raluca Iani
Spectacol-lectură coordonat de actrița Veronica Arizancu
Miercuri, 31 martie 2021 - ora 19:00
„Victor sau copii la putere”, de Roger Vitrac - cu Johanna Adam, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Ali Deac, Fabiola Petri, Daniel Plier, Yannick Becker
Spectacol-lectură coordonat de actorii Fabiola Petri, Ali Deac și Yannick Becker
TRADIȚII TO GO
MARTIE 2021
Luni, 1 martie, ora 10:00
„Mărțișor”
De și cu Serenela Mureșan
Joi, 4 martie, ora 10:00
„Babele”, de Serenela Mureșan
Cu Adrian Matioc
Marți, 9 martie, ora 10:00
„Sfinții 40 de Mucenici”, de Serenela Mureșan
Cu Marius Turdeanu
Miercuri, 17 martie, ora 10:00
„Alexile”
De și cu Serenela Mureșan
Joi, 25 martie, ora 10:00
„Buna Vestire”, de Serenela Mureșan
Cu Cendana Trifan