Timp de șapte zile, tinerii lucrează sub direcția artistică a regizorului Silviu Purcărete — director artistic al întregului program al Galei HOP 2026 — cu o echipă de formatori din care fac parte muzicianul Vasile Șirli, criticul de teatru și scriitorul Sebastian-Vlad Popa, actrițele Ana Bianca Popescu și Ada Lupu, poetul și traducătorul Radu Vancu și cercetătorul literar Ștefan Baghiu.
„Aici s-au format generații de actori, regizori și scenografi, aici s-au născut colaborări care au marcat teatrul românesc, iar astăzi această tradiție continuă prin întâlnirea dintre mari creatori și o nouă generație de artiști”, a declarat directorul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea, la conferința de deschidere.
Directorul a mulțumit partenerilor și finanțatorului proiectului: „Îi mulțumesc domnului Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, precum și Consiliului Județean Neamț, finanțatorul principal al Teatrului Tineretului. Datorită acestui sprijin, Teatrul Tineretului este producătorul Taberei Pre-HOP 2026 și poate aduce la Piatra-Neamț un proiect de importanță națională pentru formarea noii generații de actori.” Andrei Merchea a mulțumit, de asemenea, președintelui UNITER, Dragoș Buhagiar, și Uniunii, pentru încrederea acordată în găzduirea acestei ediții.
Pentru gazde, tabăra confirmă o direcție asumată: „aceea ca teatrul să fie un loc al formării, al cercetării și al dialogului dintre generații. Experiența și tinerețea nu se află în opoziție — ele se întâlnesc, se influențează și se transformă reciproc”.
Directorul artistic al Galei HOP 2026, renumitul regizor Silviu Purcărete a descris Teatrul Tineretului drept „un teatru legendar, care a avut un destin rar și care sper să continue în același fel”. Regizorul a mărturisit că, în astfel de întâlniri, cei care au cel mai mult de câștigat sunt mentorii, nu tinerii: „Beneficiul e mai mult de partea noastră decât de a lor. Nu știu ce-i vom putea învăța, dar cred că le putem transmite ceva — o să vedem.”
Criticul de teatru Sebastian-vlad Popa a atras atenția asupra dimensiunii excepționale a întâlnirii: „Silviu Purcărete nu este doar un regizor important. Este unul dintre marii artiști ai lumii la ora aceasta, în termeni absoluți — nu de marketing sau de circulație, ci un mare creator în domeniul artelor în general. Suntem într-o poziție de privilegiu de neimaginat.”
Paul Chiribuță, șeful Serviciului literar-artistic al Teatrului Tineretului, are o legătură veche cu Silviu Purcărete: între 1997 și 2008 a fost profesor și director pedagogic al Academiei de Teatru din Limoges (Franța) — „o școală de teatru valoroasă”, cum a numit-o Buhagiar, construită împreună cu regizorul. Chiribuță a evocat istoria locului: „Aici exista tradiția că veneau șefii de promoție, cei mai buni regizori — așa s-a creat legenda Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț. Sperăm ca, sub direcția domnului Merchea, teatrul să revină la gloria lui de altădată.” El a subliniat că astfel de întâlniri „stabilesc un spirit al unei generații” și că „peste ani, această generație va însemna ceva pentru teatrul românesc”.
Prezent în calitate de președinte al UNITER — Uniunea care a creat „Gala HOP. Gala Tânărului Actor”—, scenograful Dragoș Buhagiar a amintit că evenimentul a fost fondat de Ion Caramitru și de profesorul Cornel Todea, iar astăzi este lărgit și amplificat ca proiect, tabăra de la Piatra-Neamț fiind parte a acestei dezvoltări. „Avem o datorie — teatrul ne-a oferit enorm și cred că trebuie să oferim, la rândul nostru, necondiționat, experiența noastră”, a spus el, adăugând că tinerii au fost selectați „printr-un filtru corect, în care singurul criteriu este valoarea”.
Compozitorul Vasile Șirli, aflat pentru prima dată la Piatra-Neamț, a spus că „oamenii sunt cei care contează — poate mai frumoși decât locul”. Atelierele sale sunt „întâlniri de descoperire reciprocă”: „Le dau muzică să asculte, să judece singuri, să-și formeze criterii noi — pentru că muzica poate contribui la a-ți pune în valoare talentul și la a-ți ameliora meseria de actor.” Împreună cu Silviu Purcărete și Dragoș Buhagiar, Șirli face parte, de altfel, dintr-o echipă de creație de lungă durată — regizor, scenograf și compozitor care lucrează de ani buni în același limbaj.
Cele două actrițe din echipă, Ana Bianca Popescu și Ada Lupu, și-au exprimat bucuria și onoarea de a face parte din proiect. „Sunt emoționată, recunoscătoare și onorată să fiu în această echipă, alături de profesorul meu de actorie , domnul Chiribuță, și de acești mari creatori. Suntem aici să ne reamintim începuturile, care nu sunt foarte îndepărtate, să învățăm și să descoperim împreună”, a spus Ana Bianca Popescu. Ada Lupu, ea însăși laureată a Galei HOP în urmă cu ani, a mărturisit emoția de a trece de partea formatorilor: „Am fost și noi cândva tineri. Sper să aducem în fața voastră tot ce am acumulat mai bun. Vom fi cu toții în mâinile voastre — vă urez succes!”
Tabăra Pre-HOP funcționează ca etapă pregătitoare pentru concursul propriu-zis: participanții își continuă „drumul HOP” către Gala HOP. Gala Tânărului Actor, ediția a 29-a, programată în perioada 27–30 august 2026, la Teatrul de Stat din Constanța, cu transmisiune live pe pagina de Facebook a Galei.
Deschiderea Taberei Pre-HOP 2026: https://youtu.be/Gk-fNZ1ih8I?si=3W9NxwxoZyVlRaOs