Jurnalul.ro Auto Tehnologia care îți salvează viața

Tehnologia care îți salvează viața

de Cătălin F. Vărzaru    |   

Siguranța este una dintre principalele ținte pe care producătorii auto le implementează pe măsură ce scot noi modele. Computerul de bord știe acum să măsoare timpul până la impactul cu mașina din față, un accident poate fi semnalat printr-o simplă apăsare de buton, farurile inteligente sunt capabile să decupeze doar locurile în care îi pot orbi pe ceilalți șoferi. În plus, tot dintr-un simplu buton, automobilul se transformă dintr-o mașină cuminte, într-o sportivă dezlănțuită care profită din plin de cei 200 de cai putere pe care îi are. Aceste tehnologii, dar și altele, am avut ocazia să le testez timp de o săptămână la bordul unui Opel Astra, un automobil popular printre români.

A fost a treia oară când am condus noul Opel Astra. De această dată am avut sub cheie o variantă de top care pune la dispoziție toate opționalele și un motor de 200 de cai putere, turbo pe benzină, care mi-a dezvăluit latura sportivă a noului model și comportamentul în condiții extreme. Sistemele inteligente prezente pe Astra îți arată, pentru o clipă, cât de aproape ești de un deznodământ nefericit dacă rulezi la viteză excesivă fără să păstrezi o distanță regulamentară față de cel din față. Este și o explicație cât se poate de expresivă a modului în care se produc carambolurile cu victime pe autostradă. Opel a implementat pe Astra tehnologie de ultimă oră dedicată, în special, siguranţei pasagerilor, chiar dacă funcţionează ca asistenţă pentru şofer. Sistemul de avertizare privind o coliziune frontală transmite un semnal de avertizare pe displayul central. În plus, există câteva leduri roșii amplaste aproape de parbriz care se aprind alert și se proiectează sub ochii șoferului în caz de impact probabil. Distanța de avertizare se poate regla dintr-un buton care este responsabil și de funcționarea tempomatului activ.

Timpul până la impact

Pe lângă aceste leduri de avertizare pentru cazuri extreme există și un indicator în bord care îi arată șoferului timpul până la impactul cu vehiculul aflat în partea frontală. Spre exemplu, la o viteză de doar 80 de km/h pe autostradă, la o distanță care teoretic asigură o frânare în siguranță și o viteză de rulare tot de aproximativ 80 de km/h a vehiculului din față, timpul până la impact este de doar 2,1 secunde. Un interval mult prea scurt dacă șoferul își mută atenția pentru căutarea unui post de radio sau pentru reglarea climei pentru a mai avea timp să frâneze astfel încât să evite un dezastru. Nu mai vorbim de cazul în care șoferul folosește telefonul pentru a-și verifica mesageria, facebookul sau whatsappul, timp în care e preocupat mult mai mult de ceea ce se întâmplă pe rețelele sociale, decât de ceea ce este în fața lui. Cifra afișată scade drastic, sub 0,7 secunde, dacă rulăm cu 130 de km/h aproape de mașina din față. Timpul afișat de Astra, grație computerului de la bord și sistemului Opel Eye, este valabil pentru orice fel de autovehicul, vechi sau nou, și oricare șofer, începător sau profesionist. Din fericire, mașinile de generație nouă au disponibil și un sistem de asistență pentru frânarea de urgență. Este și cazul celui implementat pe Astra care funcționează în tandem cu tempomatul activ capabil să păstreze distanța presetată față de autovehicului din față într-un interval de viteze de la 30 de km/h, la 180 de km/h, eliminând astfel riscul unui accident major datorat, în principal, neatenției șoferului. Pentru viteze mai mici, în special pentru deplasare în mediul urban, accidentele minore cauzate de neatenție sunt evitate de sistemele de frânare automată în caz de urgență care au devenit obligatorii pentru modele de generație nouă. Sistemul de pe Astra inițiază frânarea automată de urgență până la o viteză de 60 km/h, iar până la 85 km/h asigură o asistenţă la frânare.

Păstrează banda

Un alt element de siguranță, care mie personal mi-a displăcut, a fost asistentul activ pentru menținerea benzii de circulație. Mai precis modul în care funcţionează acesta împingând uşor volanul înapoi atunci când autovehiculul părăsește accidental banda de circulație. Senzaţia poate naşte un disponfort mai ales dacă vorbim de o depăşire urgentă sau rularea la viteze mari. Chiar dacă eşti gata să anticipezi mişcarea, tot nu te poţi obişnui cu ea. Sistemul poate fi activat/dezactivat printr-o simplă apăsare de buton. Pentru evitarea unor accidente care pot apărea ca urmare a neasigurării la schimarea benzii de mers, există avertizori în oglinzile laterale care sunt sincronizați cu sisteme care monitorizează unghiul mort dându-i de știre șoferului că depășirea sau schimbarea benzii nu este oportună.

Butonul SOS

Un sistem care salvează vieți este integrat în valetul On Star prezent pe Astra. Este un buton de SOS care se apasă în caz de urgență și face legătura cu un operator internațional prin intermediului un card GSM dedicat prezent pe mașină. Eu l-am apăsat din greșeală și am fost sunat imediat de un operator care m-a informat în engleză că în cazul în care nu confirm că totul e ok sau închid va anunța Poliția și Salvarea despre faptul că mașina, monitorizată prin intermediul GPS, face obiectul unui eveniment rutier posibil soldat cu victime. Butonul este plasat deasurpa oglinzii retrovizoare într-un loc care îl face accesibil tuturor ocupanților din mașină. Opel OnStar este capabil și să caute cel mai apropiat hotel sau restaurant în caz că i se cere sau să interogheze direct cu un service autorizat de Opel în cazul în care descoperă un defect. Tot pentru siguranța circulației există un sistem inteligent de faruri care previne accidentele cauzate de orbirea celorlalți șoferi. Matrix IntelliLux LED permite iluminarea cu lumină identic naturală în modul de fază lungă până la o distanţă de 350 de metri, o lăţime mai mare a fasciculului, dar şi posibilitate de a stinge automat conul de lumină care i-ar orbi pe şoferi maşinilor care se apropie din sens opus. Acest lucru este posibil prin comanda separată a unităţilor LED cu lupă din care este compusă matricea folosită pentru faza lungă.

200 de cai

Motorul testat a fost un turbo de 1,6 litri capabil să producă 200 de cai putere. Mașina devine cu adevărat senzațională în momentul în care este trecută în modul Sport. Comportamentul se schimbă radical, iar cutia automată, care poate fi pilotată și manual, menține turația motorului undeva la 4000 de rot/min acolo unde Astra devine sensibilă la orice mângâire a accelerației. Ai senzația că te afli pe un armăsar neîmbânzit pe care orice atingere îl face să o rupă la fugă. Zgomotul produs de motor este pe măsura nervozității și acompaniează plăcut puterea dezlănțuită. În aceste condiții, Astra este capabilă să atingă 100 de km/h în doar 7,2 secunde și să ajungă la viteză maximă de 235 de km/h. Consumul a fost unul decent pentru o asemenea dezlănțuire de forță și a ajuns la 8 litri după peste 400 de km în regim mixt. Pe autostradă, dacă se sare de viteza maximă, se ajunge la circa 8,5 litri/100, iar dacă se merge la 120 de km/h se poate înregistra și 5,8 litri/100 de km. În trafic urban de București, chiar și în modul sport, nu am avut un consum mai mare de 10 litri/100 de km. Suspensia, cu braţ Watt, asigură confortul pentru drumurile denivelate din România. Braţul Watt este o bară transversală situată în spatele liniei centrale a punţii spate susţine cele două braţe de legătură. Acestea sunt pivotate în mijloc şi la capetele care sunt ataşate la suporturile inferioare ale roţilor. Datorită acestei arhitecturi, orice impact lateral este compensat imediat având ca efect sporirea stabilităţii. Mişcarea este fără cusur chiar și la viteze de peste 160 de km/h.

Confort premium

Opel a adus pe Astra o serie de elemente de pe clasa premium pentru sporirea confortului. Sistemul multimedia Navi 900 IntelliLink are la bază un ecran tactil color de 8 inchi pe care este afişată şi navigaţia care poate fi comandat şi vocal, şi un alt ecran color de 4,2 inchi, în bord, pe care sunt prezentate datele informative despre traseu şi automobil, dar şi diverse avertizări. Pentru telefonul mobil există un dispozitiv special care se adaugă pe planşa de pe consola centrală şi care are şi de un port de încărcare cu miniUSB. Scaunele sunt certificate de Asociaţia germană care a stabilit normele ortopedice pentru scaunele auto, sunt încălzite, ventilate şi pot dispune şi de masaj, cel puţin pentru pasagerii din faţă. Portbagajul are 370 de litri, volumul minim de încărcare care poate ajunge la 1,21 m3 în cazul rabatării scaunelor din spate. Preţul pleacă de la 16.235 euro pentru echiparea de bază Selection cu motor de 1 litru şi 90 de cai putere şi poate ajunge la 26.400 de euro pentru echiparea Innovation cu motorul turbo de 200 de cai putere şi cutie automată.

- 7,2 secunde până la 100 de km/h

- 235 km/h viteza maximă

- 180 km/h, viteza până la care funcționează tempomatul activ

Plusuri

- tempomat activ

- valet On Star cu buton SOS

- farurile Matrix IntelliLux LE

Minusuri

- prețul pentru varianta top

- necesită suport special pentru telefon

- consumul urban

Este surprinzător cât de puțin timp ne desparte de un impact fatal în caz de neatenție. Atunci când avem sub o secundă pentru a evita un accident suntem practic la voia sorții

 

 

 

 

 

 

Subiecte în articol: opel astra
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri