Jurnalul.ro Ştiri Observator Terenuri furate și 390 de milioane de lei „rătăciți". Ce a găsit Curtea de Conturi la Agenția Națională pentru Sport

Terenuri furate și 390 de milioane de lei „rătăciți". Ce a găsit Curtea de Conturi la Agenția Națională pentru Sport

de Andreea Tiron    |   

Curtea de Conturi a descoperit închirieri ilegale, construcții intabulate fraudulos și neconcordanțe de peste 390 de milioane de lei la Agenția Națională pentru Sport.

Curtea de Conturi a României a descoperit abateri semnificative și generalizate în modul în care Agenția Națională pentru Sport (ANS) a administrat terenurile și clădirile aflate în proprietatea statului, în urma unui audit de conformitate desfășurat între septembrie 2025 și 2026. Concluzia auditorilor a fost una contrară, iar instituția a sesizat deja organele de urmărire penală pentru mai multe dintre neregulile constatate.
Potrivit raportului, ANS și-a exercitat defectuos și superficial rolul de administrare și control asupra modului în care persoane juridice de drept privat au folosit bunuri din domeniul public al statului, primite gratuit, dar fără a le respecta destinația.

Concret, auditorii au identificat:

  • bunuri închiriate fără drept de către instituții cărora le fuseseră date spre folosință gratuită;
  • construcții ridicate ilegal pe terenuri proprietate publică, ai căror „proprietari" și-au intabulat ulterior dreptul de proprietate, cu încălcarea directă a dreptului de proprietate publică al statului;
  • contracte de închiriere derulate peste termenul legal, fără revizuirea anuală a chiriilor și prelungite fără organizarea unor noi licitații publice;
  • suplimentarea suprafețelor închiriate prin simple acte adiționale, fără licitație și fără ajustarea corespunzătoare a chiriei.

Pentru toate aceste abateri - închirieri fără hotărâre de Guvern, nerevizuirea chiriilor, suplimentări nelegale de suprafață și intabulări ilegale - Curtea de Conturi a constatat indicii de încălcare a legii penale și a sesizat Parchetul.

Cifrele din spatele scandalului

Amploarea neregulilor devine clară din cifre: la nivelul ANS și al celor 69 de entități subordonate verificate au fost identificate neconcordanțe de peste 390,6 milioane de lei între datele din situațiile financiare și Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. În plus, terenuri și clădiri în valoare de peste 15,5 milioane de lei au fost înregistrate în contabilitate fără ca instituțiile respective să dețină vreun document care să ateste dreptul de proprietate.
Auditorii au mai constatat că unele direcții județene de sport și cluburi sportive fie nu au înregistrat deloc în contabilitate activele de tipul terenurilor și clădirilor, fie le-au înregistrat eronat - practic, o parte din patrimoniul public al sportului românesc nu apare corect nicăieri, în acte.
Per total, în administrarea ANS și a celor 102 entități subordonate se regăsesc 285 de terenuri, în valoare de peste 2,29 miliarde de lei, și 1.317 de construcții, în valoare de peste 1,31 miliarde de lei - un patrimoniu uriaș, gestionat, potrivit constatărilor Curții, fără rigoare și fără transparență.

Nu e prima problemă descoperită la ANS

Acest audit privind patrimoniul imobiliar vine la mai puțin de un an după un alt scandal legat de Agenția Națională pentru Sport: un raport anterior al Curții de Conturi, publicat în vara lui 2025, arătase că ANS a distribuit aproximativ 1 miliard de lei către federații sportive fără criterii clare și fără transparență, în perioada 2021-2024. Acel raport a stârnit reacții publice puternice, inclusiv un „strigăt de disperare" al înotătorului David Popovici, și a determinat deputatul USR Brian Cristian să propună un pachet de cinci inițiative legislative pentru reforma finanțării sportului românesc.
Curtea de Conturi a transmis conducerii ANS recomandări pentru eliminarea neconformităților, stabilirea întinderii prejudiciilor aduse patrimoniului public și recuperarea acestora, precum și pentru clarificarea situației juridice a activelor aflate în prezent într-o zonă gri, din punct de vedere legal. Rămâne de văzut dacă sesizările penale transmise Parchetului vor conduce la răspunderea celor responsabili de administrarea defectuoasă a patrimoniului sportului românesc, într-un domeniu care, cumulat, gestionează bunuri publice de peste 3,6 miliarde de lei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri