Floriama Candea, Sabina Suru & Andrei Tudose și Cătălin Crețu, cei patru artiști care se află în spatele proiectului, alături de Cristian Balaș (programator) și Dr. Victor Diculescu (cercetător la Institutul Naţional pentru Fizica Materialelor), propun o explorare a felului în care oamenii reacționează la noile tehnologii nu doar la nivel fizic, ci și psihologic și relațional, chestionând felul în care starea acestora de bine este sau nu în strânsă legătură cu tehnologia.
Miza proiectului este să genereze conștientizare asupra responsabilității pe care o avem în relația om-tehnologie, prin cercetarea capacității tehnologiilor de a fi un ghid invizibil al comportamentelor, obiceiurilor și stărilor noastre fizice și emoționale. În același timp, „The Somatist, The Entropist & The Skeptic” deschide o temă de discuție despre felul în care oamenii pot influența, de fapt, noile tehnologii, arta fiind un mijlocitor al reprezentării nevoilor, interacțiunilor și ideilor lor.
În acest sens, în perioada 9 - 15 iunie, la Atelierele Malmaison din București (Calea Plevnei 137C, etajul 2), Asociația Qolony va organiza „Art Clinical Tests”, un eveniment în cadrul căruia publicul va interacționa cu echipa artistică și tehnică a proiectului, precum și cu tehnologiile folosite pentru realizarea instalației artistice.
Cei care doresc să participe la „Art Clinical Tests” sunt invitați să se înscrie pe http://qolony.eu/act/, unde își pot alege data și ora, în funcție de program: 9 iunie între orele 18:00 - 22:00, în cadrul evenimentului Doi Joi, apoi 10 - 15 iunie între orele 16:00 - 19:00.
În cadrul acestor sesiuni, echipa creativă și de cercetare a proiectului va putea testa atat premisele teoretice ale proiectului, gradul de implicare posibil al publicului, cât și tehnologiile implicate în dezvoltarea instalației artistice finale, în timp ce publicul va avea ocazia să participe activ la crearea unor obiecte de artă inedite care să le reprezinte stările și reacțiile.
Evenimentul se va desfășura în două spații/ateliere de creație:
1. Artificial Intimacy Lab (Laboratorul de Intimitate Artificială)
Sabina Suru și Andrei Tudose propun participanților la „Art Clinical Tests” o experiență ce gravitează în jurul definirii tipului de relație care se poate manifesta în interacțiunea om - inteligența artificială: este mașina o unealtă, un asistent neutru sau o personificăm și dezvoltăm o relație cu ea? În cadrul acestei sesiuni, participanții sunt invitați într-o cameră, singuri cu un algoritm de învățare automată conectat la un webcam, unde sunt liberi să controleze această interacțiune, arătând ce și cât doresc mașinii într-un experiment de intimitate om-mașină.
2. Synthetic Reactions Lab (Laboratorul de Reacții Sintetice)
Floriama Candea invită publicul să doneze date fiziologice. Timp de 10 minute, fiecare participant interacționează cu o serie de obiecte ce îi vor monitoriza în timp real câțiva parametri ai stării sale fiziologice (pulsul cardiac, conductivitatea pielii și activitatea electrică cerebrală), urmând ca transcrierile acestora să fie transferate unor obiecte ce le vor interpreta vizual, sonor sau cinetic și care vor fi prezentate în instalația finală a proiectului.
Cu toate datele adunate de computer sau de senzori, Cătălin Crețu hrănește un algoritm de transformare în gest sonor a amprentelor digitale prin care atât tehnologicul cât și fiziologia corpului uman se exprimă în lumea reală.
Instalația finală a proiectului va fi prezentată în luna septembrie la Simultan Festival Timișoara, precum și în cadrul unui eveniment în București, care va avea loc la Rezidența Scena9 (noiembrie - decembrie).
„The Somatist, The Entropist & The Skeptic” aduce în discuție obiceiurile folosirii unor tehnologii uzuale, încercând să sublinieze felul în care consimțim și participăm activ la producerea unor direcții viitoare de dezvoltare a culturii și rutinei vieților noastre de zi cu zi.