Jurnalul.ro Cultură TIFF Sibiu la majorat: filme românești în premieră, documentare despre muzică și focus pe filmul german

TIFF Sibiu la majorat: filme românești în premieră, documentare despre muzică și focus pe filmul german

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cel mai important festival de film din țară anunță cea de-a 18-a ediție la Sibiu. Aflat sub sloganul „in a reelationship”, între 12 – 15 septembrie, TIFF Sibiu va aduce pe ecrane în Piața Mare, la CineGold și la Forumul German, premiere de filme românești, blockbustere hollywoodiene, documentare despre muzică și un focus pe filmul german.

În oraș sunt așteptați regizori, actori și scenariști. Printre cele peste 30 de filme din program se numără și cele mai așteptate producții românești ale anului.

În Piața Mare, intrarea este liberă, iar accesul la proiecțiile dedicate copiilor se face în baza rezervării unui bilet cu valoare 0.

Poate cel mai așteptat film românesc al anului, Moromeții 3 (r. Stere Gulea), va avea o avanpremieră specială, în prezența echipei, la TIFF Sibiu. Ultimul film din trilogia lui Stere Gulea bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 îl are în centrul acțiunii pe Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, ajuns un tânăr scriitor chemat să susțină linia partidului și să participe la colectivizare. Distribuția de top îi reunește, printre alții, pe Alex Călin, Horațiu Mălăele, Mara Bugarin, Olimpia Melinte, Iulian Postelnicu și Răzvan Vasilescu.

O altă proiecție inedită va fi și cea a filmului Anul Nou care n-a fost, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mureșanu care tocmai a avut premiera în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția. Pelicula, o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, îi are în distribuție pe Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin și Nicoleta Hâncu.

Cu o distribuție impresionantă – Maia Morgenstern, Rodica Lazar, Rodica Negrea, Diana Gheorghian, Nelu Serghei, Claudiu Istodor – Rusalka (r. Claudiu Mitcu) ne prezintă cinci vechi prieteni care petrec câteva zile împreună în stațiunea în care mergeau în tinerețe. Unul dintre ei le va da o veste care le va tulbura vacanța și viața.

În programul TIFF Sibiu se mai găsesc și alte filme românești noi, precum Clasat (r. Horia Cucuta, George Ganeard), o poveste construită ca o anchetă de presă care a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF.23, sau Unde merg elefanții  (r. Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru), o poveste de iubire și prietenie între trei personaje aflate într-un moment greu al existenței lor.

O viață remarcabilă (One Life, r. James Hawes, Marea Britanie, 2024), cel mai recent film cu Sir Anthony Hopkins, Mai Decembrie (May December, r. Todd Haynes, SUA, 2023), cu Julian Moore și Natalie Portman, și Longlegs (r. Oz Perkins, SUA, 2024) cu Nicholas Cage, întregesc selecția TIFF Sibiu.

Iubitorii de muzică vor putea descoperi trei documentare despre formații rock: Mogwai: dacă stelele ar avea sunet (Mogwai: If The Stars Had A Sound, r. Antony Crook, Marea Britanie, 2024), Povestea Gogol Bordello (Scream of My Blood: a Gogol Bordello Story, r. Nate Pommer, Eric Weinrib, SUA, 2023) și Povestea lui Syd Barrett & Pink Floyd (Have You Got It Yet? The Story of Syd Barrett & Pink Floyd, r. Roddy Bogawa, Storm Thorgerson, Marea Britanie, 2023).

O selecție de film contemporan vorbit în limba germană va fi prezentată în cadrul secțiunii Zilele Filmului German, cu sprijinul Goethe Institut și al Centrului Cultural German din Sibiu. Documentarul despre dansatori Dansează în ritmul inimii (Dancing Heartbeats, r. Lisa Wagner, Germania, 2024), Eu și Sisi (Sisi und Ich, r. Frauke Finsterwalder, Germania, 2023) cu Sandra Hüller, sau multi-premiata comedie Când va fi, în sfârșit, din nou așa cum nu a fost niciodată (Wann Wird Es Endlich Wieder So, Wie Es Nie War, r. Sonja Heiss, Germania / Belgia, 2023) sunt doar o parte dintre titluri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri