Jurnalul.ro Ştiri Locale Trupul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o casă cuprinsă de flăcări. Țigara, cauza incendiului

Trupul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o casă cuprinsă de flăcări. Țigara, cauza incendiului

de Redacția Jurnalul    |   

Trupul carbonizat al unui bărbat de 64 de ani a fost găsit într-o casă din comuna Dumbrava Roșie, județul Neamț, afectată de un incendiu în noaptea de luni spre marți. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul, susțin pompierii.

În noaptea de luni spre mați, la ora 0.13, pompierii au fost sesizați despre producerea unui incendiu la o casă din comuna Dumbrava Roșie.

La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și membri ai SVSU Dumbrava Roșie.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul a două camere și la acoperișul casei cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești.

Pompierii au lichidat incendiul, iar în interiorul unei camere au găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 64 de ani.

Fumatul este cauza probabilă de producere a incendiului, transmite ISU Neamț.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu tigara neamţ
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri