Jurnalul.ro Ştiri Social Timpul legal de aşteptare la Urgenţă: între 0 şi 240 de minute

Timpul legal de aşteptare la Urgenţă: între 0 şi 240 de minute

de Monica Cosac    |   

Românii care ajung la Urgenţă vor fi preluaţi imediat de un cadru medical pentru triajul iniţial, „indiferent de mijlocul de prezentare” la spital, potrivit unui Ordin de Ministru care a intrat în vigoare pe 2 aprilie. După triajul iniţial, însă, un pacient ar putea aştepta şi patru ore până va fi consultat de un medic, dacă nu reprezintă o urgenţă. Chiar şi cei care nu sunt preluaţi imediat, trebuie să fie reevaluaţi de cadrele medicale la un anumit interval orar, care diferă în funcţie de codul de urgenţă primit la triaj, mai arată documentul.

Ordinul M.S. 443/2019, care introduce noul protocol de triaj in Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) / Compartimentele de Primiri Urgenţe (CPU) a fost publicat, marți, în Monitorul Oficial şi prevede că triajul se efectuează în momentul prezentării pacientului la UPU/CPU. Potrivit protocolului, triajul va fi făcut de asistentul medical responsabil cu această procedură, care trebuie să aibă o pregătire specific şi o „experiență de cel puțin 3 ani în domeniul acordării asistenței medicale de urgență”.  De asemenea, trebuie să aibă anumite abilităţi: să facă diferenţa dintre pacientul bolnav şi cel nonbolnav, abilități de organizare, flexibilitate, adaptabilitate, capacitate de adaptare la stres și de comunicare.

Documentul recomandă ca timpul mediu de triaj să nu fie mai mare de 2 minute pentru un pacient.

Cinci coduri de urgențe

Noul protocol păstrează cele cinci niveluri și coduri de urgențe, după cere se făcea triajul şi până acum: nivel I – resuscitare (cod roșu);  nivel II – critic (cod galben); nivel III – urgent (cod verde); nivel IV – nonurgent (cod albastru); nivel V – consult (cod alb).

După triaj, protocolul prevede ca pacientul încadrat la cod roşu, care necesită o intervenţie salvatoare de viaţă, să fie preluat în zona de tratament imediat (0 minute), iar cel cu cod galben ( care prezintă o situaţie cu risc major/ status mental alterat/orice durere intensă sau discomfort major) să fie tratat în maximum 15 minute.

De asemenea, actul normative prevede un timp maxim de preluare în zona de tratament de 60 de minute pentru cod verde,  120 de minute pentru cod albastru și de 240 de minute pentru cod alb.

Protocolul include şi o procedură Fast Track (cale de evaluare rapidă), care permite efectuarea unei manevre medicale sau luarea unei decizii, în anumite situații bine definite, cu scopul de a micșora timpul de așteptare și a urgenta soluționarea cazului.

Ordinul MS a actualizat, de asemenea, și anexa la fișa postului pentru asistenții medicali care pot face triajul pacienţilor.

Marea problemă în aplicare noului protocol va fi, cel mai probabil, personalul medical specializat în triaj, care în prezent este insuficient.

Ministerul Sănătății a elaborat, recent, normele pentru programul de studii complementare în asistența medicală de urgență pentru asistenții medicali, la care sunt obligați să participe în următorii ani cei angajați la serviciile județene de ambulanță și la structurile de primire a urgențelor. Programul se va derula în 17 centre de formare, ce includ UPU și servicii de ambulanță din București și din mai multe județe din țară.

„Fiecare structură de primire a urgențelor va asigura minimum 2 asistenți medicali de triaj pe tură, astfel încât intervalul de timp maximum continuu pentru un asistent în desfășurarea activității de triaj este de 6 ore”, potrivit Ordin M.S. 443/2019

Reevaluarea pacienţilor „se va efectua la 15 minute pentru pacienții de nivel 3, la 30 de minute pentru cei de nivel 4 şi la o oră pentru cei de nivel 5”, se arată în noul protocol.

Urgenţe cod verde - cele mai multe prezentări la UPU

O statistică realizată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) relevă că, dintre pacienţii care au ajuns la UPU, în 2018, cei mai mulţi au fost urgenţe de cod verde (3.380.530 pacienţi) şi cod galben (870.233 pacienţi). De asemenea, 90.555 au fost pacienţi critici (cod roşu), care au avut nevoie de intervenţia medicului imediat.  Pe de altă parte, însă, aproape un million de oameni s-au prezentat anul trecut la camerele de gardă, deşi era cazuri nonurgente – cod albastru (800.326 pacienţi) şi cod alb (160.701 pacienţi) - care pot fi tratate în ambulatoriu sau la medicul de familie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Subiecte în articol: spital pacienti timpi de asteptare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri