Procurorii DIICOT din Craiova, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au efectuat, miercuri, 23 de percheziții domiciliare pe raza județelor Ilfov, Brașov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu și Vâlcea, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism, potrivit unui comunicat al DIICOT.
Astfel, procurorii au stabilit că, la scurt timp după destructurarea unei grupări specializate în traficul de persoane şi proxenetism, condusă de un membru marcant al lumii interlope, unul dintre locotenenţii acestuia, în timp ce era închis într-un penitenciar, în perioada 2008 - 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi, au folosit reţelele de socializare în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun, prin metoda „loverboy”, fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate - situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie, le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.
După ce au ieşit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracţională au aderat alţi 12 suspecţi, împreună cu care au recrutat şi alte victime, le-au transportat şi adăpostit în state occidentale - Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveţia - şi le-au constrâns să practice prostituţia în favoarea lor, în diverse cluburi de profil.
După ce erau transportate în străinătate, tinerele care refuzau să se prostitueze erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme, chiar şi violuri, pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă, arată procurorii.
În cele mai multe cazuri, victimele au fost ţinute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituţia, erau permanent controlate şi supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locaţii închiriate în oraşele Berlin, Bonn, Stuttgart şi Frankfurt (Germania), dar şi pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveţia, Austria).
De asemenea, procurorii informează că unele tinere au fost vândute altor traficanți, persoanele care le-au preluat primind și informații în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, informații despre familie, pentru a fi șantajată, exploatată și controlată mai ușor.
La sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova vor fi conduse 18 persoane pentru audieri.