Potrivit unui comunicat al MAE, candidații și-au putut încărca aplicațiile individuale pe o platformă online în perioada 15 decembrie 2022 – 1 martie 2023. Au fost depuse în total 50.857 de cereri de la candidați proveniți din 146 de țări. Dintre aceștia, 23.766 de candidați și-au exprimat intenția de a urma studii de licență, 25.526 – studii de master și 1.565 – studii doctorale.
Numărul marchează o creștere importantă față de anii academici precedenți, când au fost primite 959 de dosare (2020-2021), 4.593 de candidaturi (2021-2022), respectiv 44.733 de dosare de candidatură (2022-2023).
Rezultatele selecției vor fi anunțate în 15 iulie 2023.
„Ținând cont de interesul major de care se bucură acest program, sunt convinsă că bursele vor contribui la o promovare mai eficientă a instituțiilor de învățământ superior românești la nivel internațional, precum și la crearea unor punți de legătură între România şi statele de origine ale studenților, înlesnind formarea viitoarelor elite intelectuale ale acestora”, a declarat secretarul de stat pentru relații interinstituționale Janina Sitaru.
Conform comunicatului, inițiativa se înscrie în demersul Ministerului Afacerilor Externe de consolidare a instrumentului de acordare de burse pentru studenții străini din afara spațiului Uniunii Europene, care are ca scop atât dezvoltarea și aprofundarea pe termen lung a relațiilor bilaterale cu statele de proveniență a studenților, cât și promovarea mai eficientă a instituțiilor de învățământ superior românești la nivel mondial.
(sursa: Mediafax)