Jurnalul.ro Ştiri Educatie Tinerii români nu se tem de BREXIT și pandemie și vor să plece la studii în străinătate

Tinerii români nu se tem de BREXIT și pandemie și vor să plece la studii în străinătate

Tinerii din România vor să plece la studii în străinătate în ciuda pandemiei de COVID și a Brexit-ului. Interesul pentru aceste studii se menține la fel de ridicat ca în anii anteriori, Marea Britanie fiind principala destinație externă de studiu.

 

Potrivit Grupului Educativa, organizație care dezvoltă proiecte educaționale adresate tinerilor, românii continuă să aplice și anul acesta la programe de licență ori de masterat din Europa și sunt interesați îndeosebi de programele de finanțare a studiilor.

Până la 8.000 de absolvenți de liceu și de licență din România aleg, anual, calea studiilor în străinătate, în timp ce numărul total al celor care învățau peste granițe se situează în jurul a 35.000, conform datelor UNESCO.

De altfel, România ocupă locul cinci în clasamentul ţărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi studenţi internaționali.

Destinațiile preferate de români sunt Marea Britanie, Franța, Spania, Danemarca și Olanda.

„Posibilitatea de a studia într-o limbă străină, multiculturalismul, avantajul de a căpăta experiență profesională încă de pe băncile facultății, dar și programele universitare bine adaptate cerințelor pieței muncii se numără printre beneficiile care îi conving pe români să își dorească să studieze în străinătate”, arată Educativa.

Costurile studiilor în Europa diferă foarte mult de la țară la țară și vizează atât taxele universitare, cât și cheltuielile de cazare sau cele necesare traiului zilnic în statul respectiv.

Spre exemplu, taxele de școlarizare în universitățile de stat din Marea Britanie, țară care este principala destinație de studiu vizată de tinerii români, vor crește începând cu anul viitor, în contextul Brexit-ului.

Până acum, taxele de studiu puteau ajunge până la 9.250 lire sterline/an pentru programele de licență din Regatul Unit sau chiar 20.000 de lire sterline/an pentru programele de masterat.

În contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, începând cu 2021, taxele de școlarizare pentru universitățile din Regatul Unit vor crește pentru studenții europeni, inclusiv pentru cei români, ajungând să varieze între 10.000 și 30.000 de lire sterline/an.

„50% dintre studenții din Comunitatea Economică Europeană care sunt admiși în cadrul unui program universitar ori post-universitar din afara țării de rezidență aleg să nu plece în străinătate din cauza lipsei posibilităților de finanțare”, mai arată datele organizației.

Alexandru Ghiță, fondator al Grupului Educativa și al FINS, instituție de creditare non-bancară care oferă credite de studii pentru licență și masterat, în România și Europa, a explicat că, în anumite țări, taxele școlare sunt gratuite, iar în altele sunt destul de ridicate.

„În unele țări, taxele pot fi acoperite de împrumuturi guvernamentale, însă nu toate țările oferă această variantă. Astfel, noi am identificat această nevoie de a asigura tinerilor români o soluție facilă de finanțarea studiilor prin FINS. O vedem ca pe o investiție în viitor, în profesionalizarea tinerilor, oferindu-le șansa de a studia și experimenta o altă cultură, ca apoi să se întoarcă cu know-how-ul și dorința de a implementa acasă lucrurile învățate”, a spus Ghiță.

FINS oferă soluții de creditare de până la 25.000 de euro în cazul programelor de licență, respectiv 18.000 de euro în cazul programelor de masterat.

Programul oferă acces studenților români la universități aflate în topul celor mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa, iar creditele acordate pot fi folosite să acopere taxele de școlarizare, dar și costurile de întreținere ale studenților - cazare, mese, cărți, echipamente IT, asigurări medicale, transport, urgențe și cheltuieli neprevăzute.

Spre deosebire de alte alternative de creditare a studiilor în străinătate, FINS acordă tinerilor consultanță și finanțare, fără a cere dovada unor venituri anterioare ori a vreunor garanții imobiliare, strict pe baza evaluării dosarelor și profilurilor lor academice și profesionale.

În plus, creditarea acordată de FINS este extrem de flexibilă și adaptată specificului studiilor. Astfel, aceasta include o perioadă de grație generoasă, rambursarea fiind calculată să înceapă abia la 6-12 luni după finalizarea studiilor, perioadă în care cei mai mulți dintre tineri își găsesc deja un loc de muncă.

De asemenea, rambursarea poate fi structurată pe o perioadă de 5 până la 10 ani, reducând astfel presiunea unor rate lunare greu de acoperit pentru cei aflați la început de drum profesional.

Contextul pandemic dificil, restricțiile sanitare, precum și evenimentele politice încep să influențeze condițiile de finanțare ale programelor obișnuite de creditare.

Spre exemplu, din cauza Brexit-ului, Marea Britanie nu va mai oferi, începând cu 2021, sistemul de împrumuturi guvernamentale pentru studiile studenților europeni, iar numărul celor care își vor mai permite să plece la studii în UK se va diminua considerabil, sunt de părere consultanții educaționali.

„Cei mai mulți dintre tinerii români care vor să învețe în alte state europene nu au avut până în prezent opțiuni financiare potrivite. Cu FINS schimbăm radical acest peisaj, oferind soluții avantajoase, create special pentru a se mula pe nevoile și posibilitățile reale ale studenților”, a adăugat Alexandru Ghiță.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: tineri studii brexit pandemie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri