Jurnalul.ro Cultură Teatru TNRS prezintă spectacolul „you·tópia”, premieră a Secției germane

TNRS prezintă spectacolul „you·tópia”, premieră a Secției germane

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu invită publicul, în 24 octombrie 2021, la o premieră a Secției germane, spectacolul „you·tópia”, o producție inedită care îmbină teatrul, poezia, dansul, muzica și artele vizuale.

you·tópia” este un proiect multimedia, un poem coregrafic despre relațiile subtile dintre indivizii unei colectivități. Trecând marea poezie avangardistă a secolului trecut prin filtrul unei sensibilități coregrafice și vizuale aparte, creatorii acestui proiect explorează noi formule de comunicare reprezentative pentru omul modern. Între spațiile domestice și citadine ale nevrozei colective, universurile vegetale paradisiace și coșmarurile postumaniste, spectatorii iau parte la o incursiune psihedelică la capătul căreia vor întrezări o rază de speranță.

Noua producție a TNRS este realizată în colaborare cu artiști din Germania și Danemarca. Regizorul Florian von Hoermann locuiește în München și este profesor de actorie și regie la Academia Athanor, având colaborări cu teatrele din Dresda, Baden Baden, Stuttgart și Frankfurt. Coregrafă și profesoară de dans, Edith Buttingsrud, este de origine daneză și locuiește în Berlin, unde a realizat coregrafia pentru numeroase filme și spectacole de teatru și operă.

„Spectacolul nostru este o călătorie într-un spațiu al non-existenței, un spațiu aflat între lumi. Un spațiu în care căutăm conexiuni între individ și propria sa libertate, prin intermediul unor teme definitorii, filtrate prin poezia secolului trecut. Încercăm, astfel, să împingem granițele percepției într-o zonă necunoscută, subtilă, care să ne ofere noi perspective asupra statutului omului în era globalismului, în era sclaviei într-o „lume a mașinilor”. Suntem tot mai mult acaparați de lumea virtuală, în vreme ce resursele naturale tind să își atingă limitele și să se epuizeze. Întrebarea pe care vrem să o lansăm este: a mai rămas oare o fărâmă de existență sănătoasă, în care să ne putem refugia, din calea unei societăți bolnave, pentru a ne putea apropia de creația divină?”, a declarat regizorul Florian von Hoermann.

Spectacolul are în distribuție atât actori ai Secției germane, cât și actori ai Secției române a TNRS: Johanna Adam, Emöke Boldizsar, Yannick Becker, Daniel Plier, Fabiola Petri, Lukas Redemann, Benedikt Häfner, Ana Tiepac, Ștefan Tunsoiu, Eva Frățilă, Patrick Imbrescu. Reprezentațiile sunt în limba germană, cu traducere în limba română.

Avanpremiera spectacolului „you·tópia” va avea loc sâmbătă, 23 octombrie 2021, ora 19:00, iar  premiera – duminică, 24 octombrie 2021, ora 19:00, la TNRS – Sala Mare, bd. Corneliu Coposu, nr. 2, Sibiu.

 

„you·tópia”

Regia: Florian von Hoermann

Coregrafia : Edith Buttingsrud

Asistent regie: Marcus Hinterberger

Scenografia: Előd Golicza

Costume : Zsófia Gábor

Muzica : Marin Grigore, Vlad Robaș 

Video mapping : Dan Basu

Traducere: Elise Wilk

Distribuția: Johanna Adam , Emöke Boldizsar, Yannick Becker, Daniel Plier, Fabiola Petri, Lukas Redemann, Benedikt Häfner, Ana Tiepac, Ștefan Tunsoiu, Eva Frățilă, Patrick Imbrescu.

 

Descrierea spectacolului:

Cum apare noutatea? Ce este noutatea? Și unde se articulează ea, între individ și propriul limbaj?

you·tópia” este un proiect multimedia, un poem coregrafic, despre relațiile subtile dintre indivizii unei colectivități. Trecând marea poezie avangardistă a secolului trecut prin filtrul unei sensibilități coregrafice și vizuale aparte, creatorii acestui proiect explorează noi formule de comunicare reprezentative pentru omul modern. Între spațiile domestice și citadine ale nevrozei colective, universurile vegetale paradisiace și coșmarurile postumaniste, spectatorii iau parte la o incursiune psihedelică la capătul căreia vor întrezări o rază de speranță.

 

Florian von Hoermann s-a născut în 1975. Locuiește în München și lucrează ca regizor independent, autor și pictor. În 1999 a absolvit Academia Athanor din Passau, specializarea regie de teatru și film, sub îndrumarea profesorului David Esrig. Până în 2006 a lucrat ca asistent de regie, iar din 2009 predă actorie și regie la Academia Athanor. A semnat numeroase producții pentru teatrele din Dresda, Baden Baden, Stuttgart și Frankfurt. Este cofondator al colectivului artistic „Institut für GlücksFindung”.

 

Edith Buttingsrud este dansatoare, coregrafă și profesoară de dans de origine daneză. Locuiește în Berlin. A absolvit Academia de Balet Copenhaga și Școala Internațională de Dans Contemporan Iwansson din München în 2011. De atunci, Edith a lucrat ca dansatoare pentru Dali Touiti, Jiří Kylián / Karine Guizzo, Sebastian Prantll / TanzAtelier Wien, Stephan Dreher, Ilona Roth / Transitheart Productions, Rasmus Soerinus / CampNorr / Varq de Alvo Co. Joao Cidade, Corinna Speith și mulți alții. A participat la diverse rezidențe de creație în Danemarca, Polonia și Germania. În 2018, Edith a fondat, alături de alți trei dansatori, Compania HAA. A semnat, de asemenea, coregrafia pentru numeroase filme și spectacole de teatru și operă semnate de regizori precum Rolf Heim, Morten K. Rosen, Per Linderoth, Florin Vidamski, Florian von Hoerrmann sau Valquire Velkovicq.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri