Jurnalul.ro Ştiri Observator Torţionarul Ioan Ficior a murit în penitenciar

Torţionarul Ioan Ficior a murit în penitenciar

Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, a murit, miercuri, la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava, acesta aflându-se în executarea unei pedepse de 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. 

"S-a înregistrat un deces astăzi, în jurul orei 10,00, la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava. Persoana în cauză se afla în evidenţa unităţii cu o serie de afecţiuni medicale cronice, pentru care se acordau îngrijiri şi tratament potrivit recomandărilor medicilor specialişti. În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, Direcţiei Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative şi INML Bucureşti", a declarat pentru AGERPRES Cristina Enache, purtător de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). 

Ioan Ficior a fost condamnat definitiv în martie 2017 de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii. AGERPRES

Subiecte în articol: Ioan Ficior
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri