O mulţime de părinţi, foarte grijulii cu evoluţia organismului copiilor, se îngrijorează la cele mai mici semne ce li se par anormale în formarea oaselor micuţilor. Aceste spaime sunt de multe ori greşite, auzite de la oameni fără pregătire în domeniul sănătăţii. Interviu cu profesor doctor Mihai Jianu, membru în Societatea Internaţională de Chirurgie şi Ortopedie
Florin Condurăţeanu: - Domnule profesor doctor Mihai Jianu, aţi scris şi cărţi despre greşelile în percepţia populaţiei cu privire la oasele şi articulaţiile copilului. Să le demontăm cu adevăruri ştiinţifice!
Prof. dr. Mihai Jianu: - Mulţi părinţi intră în alertă că n-a început să meargă copilaşul la vârsta de 8 luni. Nu au motive; unii copii încep mersul mai devreme, alţii mai târziu. Dacă micuţul totuşi nu a pornit în mers la 1 an şi 4 luni, se impune un consult la medicul ortoped în pediatrie. Copilul porneşte să meargă când organismul a dat semnale că s-au format articulaţiile, oasele picioarelor. Consider că este greşită utilizarea acelor premergătoare, cadrul cu roţi în care se introduce copilul, care se deplasează cu picioruşele lui şi cu ajutorul acestui premergător. Se forţează glezna, care nu este încă pregătită să dea drumul primilor paşi. Şi ridicarea în picioare a micuţului se face de la sine, la vârsta la care organismul trimite semnal că s-au maturizat articulaţiile, oasele.
F.C.: - Care este încălţămintea recomandată la aceşti copii mici?
Prof. dr. M. Jianu: - Copilul mic, în perioada începerii mersului, e bine să se deplaseze prin casă cu picioruşul neîncălţat, cu picioruşul gol, eventual doar în ciorapi. Și pantofii, încălţămintea e bine să aibă talpa flexibilă. Aşa se formează corect gleznele. Unii cumpără copilului ghetuţă, încălţăminte cu talpă groasă şi rigidă. E o eroare. Alţi părinţi au auzit că ghetuţele trebuie să aibă carâmb dur, rigid, să protejeze glezna şi e total greşit. Cum ar fi să mergem şi noi pe jos în clăpari rigizi de schi?
F.C.: - O altă spaimă a părinţilor este că odrasla are platfus, picior plat...
Prof. dr. M. Jianu: - Toţi copiii mici au platfus. Până la 4 ani, toţi micuţii au un strat de grăsime pe talpă care păcăleşte părinţii că este vorba de picior plat. Când această zonă de grăsime din talpă se resoarbe, copilul arată că are bolta plantară arcuită, normală. Doar 15% din populaţie are platfus, dar numai 2% are paltfus dureros şi se poate ajunge la intervenţie chirurgicală. Cei 15% cu platfus obosesc mai repede la mersul prelungit, altceva nu. Ştiinţa ortopediei pediatrice din Franţa critică şi utilizarea talonetelor curbate din construcţie, pasămite obligând piciorul să corecteze platfusul. Păi, cum o talonetă din pantof poate forţa oasele labei piciorului să se curbeze în bolta plantară corectă? Ineficace sunt şi acele exerciţii ca micuţul să meagă cu talpa pe un făcăleţ, să apuce o batistă cu degetele picioarelor. E inutil. Reamintim că păşirea se face în 4 timpi: pasul începe cu sprijinirea pe călcâi, apoi se roteşte laba piciorului, ajungând la timpul cu sprijinirea pe vârful degetelor şi urmează timpul de ridicare a piciorului de la pământ până la sprijinirea iarăşi pe călcâi. În etapa piciorului ridicat, celălalt picior face mişcările pe pământ.
F.C.: - O îngrijorare este şi că micuţul e crăcănat, alţii se tem să n-aibă picioarele în „x”...
Prof. dr. M. Jianu: - Până la desăvârşirea construcţiei picioarelor, copiii sunt cu picioarele în paranteze, apoi ele se modifică. Este normal ca picioarele să fie puţin curbate în interior, nu există picioare drepte pe un ax, genunchii se situează uşor în interior, ca să aibă membrele inferioare multe grade de mişcare.
Unii copii au dureri la picioare, mai ales seara şi se zice că sunt dureri de creştere a sistemului osos. Greşit, de ce nu au dureri şi fetele, ele nu cresc? Băieţii sunt mai năzdrăvani, aleargă mai mult, se caţără în pomi şi îşi solicită mai intens picioarele, care seara, după o zi zvăpăiată, mai dor.