Jurnalul.ro Auto Touring de lux pentru familii cu dare de mână

Touring de lux pentru familii cu dare de mână

de Cătălin F. Vărzaru    |   

Seria 5 Touring BMW este una dintre limuzinele constructorului bavarez care reușește să combine, într-o singură mașină, trei dintre calitățile esențiale ale unui automobil – confort, sportivitate și spațiu. Touringul este o versiune cu mare trecere în UE, fiind mai bine cotat decât Sedanul, grației facilităților pe care le oferă la încărcare și capacității portbagajului. Practic, Seria 5 Touring este depășită la volumul portbagajului doar de Seria 6 GT, dar are cu 20 de litri mai mult decât X6 și este cu 150 de litri mai încăpătoare decât al Seriei 7. Și, cu toate acestea, echipat cu motorul de 3 litri diesel, este capabil să atingă suta în 5,6 secunde. Este o mașină tocmai bună pentru familie, asta dacă ai 94.000 de euro pentru a o versiune bine echipată.

Seria 5 Touring BMW este o limuzină care se mișcă pe picior mare. La propriu, pentru că-i mai lipsesc doar șase centimetri până să ajungă la cinci metri lungime și are o masă la gol de 1,84 de tone. Chiar şi aşa, este capabilă să răspundă extrem de rapid la comenzile șoferului și să atingă suta în doar 5,6 secunde, grație unui propulsor de 265 de cai-putere și al unui cuplu care ajunge la 620 de Nm. În varianta de motorizare de top, M550d, sprintul până la 100 de km/h ajunge la 4,6 secunde pentru că vorbim de o putere 460 de cai și un cuplu de 760 de Nm.Inginerii germani au lucrat mult pentru îmbunătăţirea performanţelor sportive ale noului model. Seria 5 are cel mai mic coeficient aerodinamic din segment, de doar 0,22 Cd, iar pentru acest lucru foloseşte sisteme precum modificarea automată a lamelelor grilei radiatorului, Air Curtians – prize la nivelul eleronului faţă sau Air Breathers, în cazul prizelor laterale de aer. Masa noului model a fost redusă cu 100 de kg faţă de cea a modelului anterior, prin folosirea aluminiului pentru portbagaj, acoperiş, uşi sau capotă. Consumul a ajuns la circa 6,5 litri/100 de km în regim mixt de autostradă aglomerată, mod sport şi trafic lejer de Capitală. Pentru un trafic mai intens, consumul poate ajunge şi la 10 litri/100 pentru motorul de 3 litri diesel. La un parcurs exclusiv pe autostradă, la o viteză medie de 120 de km/h, consumul a coborât la 4,8 litri/100 de km, ceea ce, la un rezervor de 66 de litri, se traduce printr-o autonomie de 1.375 de kilometri, cifră care va fi de neatins în viitorul apropiat care va duce la dispariția dieselului.

Stabil și precis

Tracţiunea integrală xDrive face ca maşina, deşi are aproape 5 metri lungime, să se înscrie pe viraje strânse ca una de clasă mini. Pe lângă clasicele moduri Sport, Confort şi EcoPro pe care BMW le-a implementat pe modelele sale, la noua Serie 5 apare şi posibilitatea de a preseta individual aceste trei moduri. Dar, în plus, apare şi modul Adaptativ, care învaţă să seteze maşina la nivel de motor, cutie automată, suspensii şi direcţie după stilul de conducere al şoferului. Avem de-a face cu o inteligenţă artificială capabilă să se adapteze la cerinţele de moment ale celui care pilotează. Suspensia adaptativă face ca denivelările să fie atenuate înainte ca pasagerii să realizeze existența acestora, iar în viraje, să nu apară niciun fel de tangaj, în ciuda gabaritului mașinii, stabilitatea fiind ca la carte.

Sistemul autonom

Seria 5 este un model pregătit pentru viitorul pas, cel al vehiculelor autonome, și încearcă să obișnuiască șoferul cu modul în care se va schimba experiența la volan. În această fază, sistemul funcţionează ca un asistent pe care trebuie doar să-l supraveghezi în timp ce laşi bolidul în seama lui. Știe să păstreze distanța față de vehiculul din față, să mențină riguros banda și să ia viraje, dar nu foarte strânse. Acuitatea lui depinde însă de modul în care este trasată șoseaua, dar și de cât de vizibile sunt marcajele. Pe maşină există nu mai puţin de 23 de senzori: patru camere video pentru asistare la parcare, afişaj pentru conducătorul auto; două camere video pentru identificare obstacole, marcaje pe şosesa, semne de circulaţie; cinci senzori radar, doi pentru spate, trei pentru faţă, cu o rază de acoperire de 180m în faţă şi 50m în lateral, şi alţi 12 senzori ultrasunete pentru Park distance control şi Side colision warning. Sistemul Adaptive Cruise Control foloseşte informaţiile din sistemul de navigaţie pentru o rulare mai lină la sensurile giratorii sau ieşirile de pe autostradă. În plus, este capabil să preia limita de viteză de pe drum, pe care o citeşte de pe indicatoare (de la -15 km/h, la +15km/h, în funcţie de preferinţe), până la simpla apăsare a butonului de reglare a vitezei ACC. În rest, se ţine după maşina din faţă, la o distanţă care poate fi presetată de şofer. Steering and Lane control assistant funcţionează între 0 şi 210 km/h şi menţine automobilul pe bandă în cazul în care există marcaje clare sau există un automobil în faţă şi drumul nu are curbe foarte largi. Atunci când nu sunt marcaje sau acestea nu sunt vizibile, mai ales la viteze mici, sistemul se poate ghida după automobilele din faţă.

Ghidaj în trafic

Monitorizarea traficului transversal, în intersecții sau la ieșirea din locul de parcare, este asigurată prin sistemul Cross traffic warning,care foloseşte senzorii radar. Pentru evitarea coliziunilor foloseşte atenţionarea acustică, vizuală şi invervenţia frânelor, la nevoie. Lane departure warning fncţionează între 70 şi 210 km/h şi avertizează conducătorul la părăsirea benzii de rulare fără semnalizare, operând corecţii ale direcţiei. Senzaţia intervenţiei din afară contrar voinţei şoferului este ciudată. Din fericire, opţiunea se poate dezactiva. Lane change warning funcţionează între 70 şi 210 km/h şi avertizează conducătorul la părăsirea benzii de rulare, când un alt automobil se află în „unghiul mort”, putând, de asemenea, opera intervenţii de corectare a direcţiei. Există şi un asistent care intervine asupra direcţiei la manevrele de evitare gen testul elanului pentru o ghidare sigură şi controlată, funcţie care este eficientă până la 160 km/h. Side colision warning funcţionează între 30 şi 210 km/h şi avertizează conducătorul vizual şi cu un impuls în volan cu privire la un accident iminent. Dacă sistemul detectează existenţa spaţiului de manevră în direcţia opusă, poate ghida automobilul în consecinţă printr-o intervenţie a direcţiei. Un alt asistent permite chiar şi parcarea sau ieşirea din parcare cu ajutorul cheii inteligente.

Control prin gesturi

Seria 5 oferă de la sunet care foloseşte membrane de diamante pentru generarea sunetelor înalte, marca Bowers and Wilkins, până la presetarea aromelor de interior, ionizarea aerului sau comunicarea prin gesturi cu sistemul multimedia. Desenarea unui cerc cu degetul arătător permite reglajul volumului, apel telefonic se acceptă sau se respinge cu o singură mişcare a degetului arătător înainte, camera de parcare se poate roti printr-o mişcare ce imită pumnul deschis, iar zoomul pe hartă se face prin mişcările folosite pe ecranele telefoanelor mobile. O altă noutate o reprezintă meniul de pe tableta încastrată în bord care acum a devenit interactiv. În plus, există un sistem separat care permite transferul de date în cantitate limitată pentru ca maşina să poate furniza diverse informaţii, cum ar fi condiţiile meteo în timp real. Încărcarea telefonului mobil sau a cheii inteligente se face şi prin inducţie, iar căutarea unui reper pe sistemul de navigaţie, prin desenarea literelor pe butonul de jog de pe consola centrală.

Clima permite nu doar setarea separată atât pentru şofer şi pasagerul din dreapta, cât şi pentru pasagerii din spate, dar şi configurarea pornirii automate a încălzirii în scaune după ce temperatura scade sub un anumit prag.

Cât spaţiu e disponibil

Touringul are un spațiu de încărcare cu 40 de litri mai mult decât varianta Sedan și ajunge la 570 de litri şi chiar până la 1.700 de litri prin rabatarea banchetei din spate. Este cu 20 de litri mai mare decât al unui A6 Avant, dar cu 70 de litri mai mic decât al unui Mercedes E-Class. Pentru transportul obiectelor lungi este posibilă doar rabatarea locul din centrul banchetei spate, rămând disponibile două fotolii confortabile. Rabatarea scaunelor se poate face printr-o simplă apăsare de buton. Sub podeaua portbagajului există şi două compartimente secrete, iar bagajele mai voluminoase pot fi sabilizate cu ajutorul unor ancore.Haionul se deschide automat, la fel şi roleta care acoperă spaţiul din spate. Există şi posibilitatea deschiderii doar a lunetei.

Cifre

- 570 de litri, capacitate portbagajului

- 4,8 litri/100 km, consum pe autostradă al motorului de 265 de cai-putere

- 5,6 secunde, sprintul până la 100 de km/h

Avantaje

- spațiu și confort

- tehnologii autonome

- putere mare, consum redus

Dezvantaje

- preţul ridicatde achiziție

- opţionale scumpe

- controlul prin gesturi necesită mișcări precise

Seria 5 Touring este mai încăpătoare cu 40 de litri fațăde varianta Sedan, dar cu 0,2 secunde mai lent

Pasagerii pot schimbaaromele din habitacluși pot reglaintensitateaacestora

Subiecte în articol: Seria 5 Touring BMW
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri