Jurnalul.ro Cultură Traducere inedită din opera lui Don DeLillo, unul dintre titanii literaturii americane de astăzi

Traducere inedită din opera lui Don DeLillo, unul dintre titanii literaturii americane de astăzi

de Magdalena Popa Buluc    |   

Romanul Tăcerea, cea mai recentă carte a scriitorului Don DeLillo, a apărut zilele acestea în limba română sub umbrela imprintului Anansi. World Fiction al Editurii TREI, în traducerea Alexandrei Coliban, una dintre cele mai apreciate traducătoare de limbă engleză de astăzi.

Acesta este cel de-al doilea titlu semnat de Don DeLillo, unul dintre cei mai importanți romancieri americani contemporani, care intră în portofoliul Anansi, după noua ediție a romanului Zgomotul alb, carte-cult, tradusă cu succes în întreaga lume și ecranizată în regia lui Noah Baumbach. Uri Singer, cunoscutul producător de film american care a realizat și Zgomotul alb a cumpărat în urmă cu doi ani și drepturile de ecranizare ale romanului Tăcerea, anunță revistele de film de peste Ocean.

Potențialul de a deveni film al romanului Tăcerea este un fapt remarcat și de criticii literari sau de marile nume ale literaturii universale de astăzi care au scris despre carte. Anne Enright, laureata Booker Prize din 2007, este unul dintre ei: „Acesta este romanul înțeles ca artă performativă, ca piesă expresionistă. Să citești Tăcerea este ca și cum ai urmări Melancholia lui Lars von Trier sau ai asculta o compoziție de Philip Glass: senzația este de înstrăinare”.

În Tăcerea, acest roman apocaliptic încheiat de autor în ajunul izbucnirii pandemiei COVID-19, ecranele se sting, avioanele se prăbușesc și nu ne rămâne decât să ne întrebăm ce anume ne face umani, în mijlocul tăcerii.
Este duminica meciului de Super Bowl, în 2022. O profesoară de fizică pensionară, soțul ei și fostul student obsedat de Albert Einstein așteaptă încă un cuplu pentru a urmări împreună meciul la televizor. Perechea întârziată are parte de o aterizare forțată la sosirea de la Paris, iar întâlnirea cu prietenii lor se transformă într-o piesă beckettiană în mijlocul unei „tăceri” depline și neanunțate a tehnologiei.

Imediat după publicare, romanul s-a bucurart de recenzii pozitive atât în America, cât și în Marea Britanie: „un roman extrem de puternic”, titrau criticii de la Los Angeles Times. „Un roman apocaliptic despre vremurile în care trăim”, completau criticii de la The Guardian.

Don DeLillo (n. 1936) este considerat unul dintre cei mai mari prozatori americani în viață, cunoscut deopotrivă și ca eseist și dramaturg. Este autorul a cincisprezece romane, printre care Omul căzătorLibraUnderworldCosmopolisPunctul OmegaArta corpului. De-a lungul carierei, i s-au decernat numeroase premii, printre care prestigioasele PEN/Faulkner Award, PEN/Saul Bellow Award, National Book Award și Premiul Academiei Americane de Arte și Litere.

„S-ar putea spune că există două categorii de scriitori: autorul care este doar o voce și cel care creează și o imagine. Eu aparțin celei din urmă, am un simț vizual acut. Îmi place fotografia. Iubesc să mă uit la fotografii și picturi. Cu toate acestea, diferența dintre lumea imaginilor și lumea materialelor tipărite este extraordinară și greu de definit.
Pentru mine, imaginea înseamnă o explozie de impresii, spre deosebire de carte, pe care o leg mai mult de identitatea individuală. Mă gândesc la un copil care învață să citească, construindu-și o identitate, cuvânt după cuvânt și poveste după poveste. Cumva, imaginile duc întotdeauna la oameni ca public colectiv. Cărțile le aparțin indivizilor”, declara Don DeLillo într-o interviu recent.
-----
Așezat sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, imprintul Anansi. World Fiction include cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – seria dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.
Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial Anansi. World Fiction, este un apreciat prozator, poet, eseist și traducător român contemporan, dar și unul dintre cei mai importanți editori români postdecembriști.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri