Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic oprit pe DN 66, între Târgu Jiu și Petroșani, din cauza unui accident

Trafic oprit pe DN 66, între Târgu Jiu și Petroșani, din cauza unui accident

de Redacția Jurnalul    |   

Circulația rutieră este oprită duminică pe DN 66 Târgu Jiu și Petroșani, în zona localității Bumbești-Jiu, din județul Gorj, după ce o autoutilitară a acroșat un pieton.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN 66 Târgu-Jiu - Petroșani, în zona localității Bumbești-Jiu, județul Gorj, o autoutilitară de transport marfă a acroșat un pieton care se afla pe carosabil.

După impact, autovehiculul a părăsit suprafața de rulare.

În urma accidentului, pietonul și șoferul autoutilitarei au suferit leziuni, fiind evaluați medical.

Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri la ora transmiterii acestei știri.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: trafic accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri