Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu a rămas fără cetăţenia Republicii Moldova

Traian Băsescu a rămas fără cetăţenia Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat marţi decretul pentru retragerea cetăţeniei acordate anterior familiei Băsescu, relatează presa locală. 

Documentul se referă numai la Traian Băsescu, nu şi la soţia sa, Maria Băsescu. 

'Am semnat decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu', a scris Dodon pe contul său de Facebook. 

'Anterior, în calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu în mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalităţii Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat sa recunoască statalitatea moldovenească şi existenţa poporului moldovenesc', astfel şi-a motivat Dodon decizia. 

'Toate cele menţionate vin în gravă contradicţie cu prevederile legii supreme - Constituţia Republicii Moldova. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existenţei urmăririi penale', a adăugat noul preşedinte al Republicii Moldova. 

'Respectul faţă de Republica Moldova, faţă de poporul nostru, faţă de istoria noastră de secole, faţă de suveranitatea şi independenţa noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor şi oricine atentează la aceste valori şi realităţi va avea de suportat consecinţele care se impun conform legii', a avertizat el. 

Anterior, fostul preşedinte român a declarat că îl va acţiona în judecată pe Igor Dodon dacă acesta semnează un decret privind retragerea cetăţeniei sale, potrivit Agerpres.

Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au solicitat cetăţenia Republicii Moldova si au depus la 8 martie o cerere în acest sens, cetăţenia fiindu-le acordată pe 9 iunie. Cererea a fost soluţionată în numai trei luni, deşi termenul legal este de un an, notează publika.md, amintind că Băsescu a declarat încă din iulie 2013, după o vizită în Republica Moldova, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, "poate", cetăţenia moldovenească în semn de respect şi dragoste pentru Republica Moldova şi oamenii ei. 

O săptămână mai târziu, Traian Băsescu spunea ca este decis "categoric" sa ceară cetăţenia Republicii Moldova, menţionând că şi-ar dori ca românii sa trăiască într-o singură ţară. "Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar sa le am pe amândouă", a spus el. 

În aprilie 2015, Traian Băsescu şi-a reiterat dorinţa de a deveni cetăţean al Republicii Moldova, doar ca atunci situaţia politică din Moldova nu era favorabila unui astfel de demers, mai menţionează publika. md.

Subiecte în articol: basescu igor dodon cetăţenie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri