El a subliniat în cadrul întâlnirii de lucru cu primarii UAT-urilor din Maramureșul Voievodal și Tara Lăpușului, rolul strategic al companiei Transgaz în dezvoltarea durabilă și modernizarea infrastructurii de transport gaze naturale, a economiei, investițiile efectuate în această parte a țării pentru dezvoltarea alimentării cu gaze naturale a localităților și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor acestei zone:
“(….) Am venit cu mare drag aici, după un tur așa care a început alaltăieri la Bihor, a urmat apoi la Satu Mare și astăzi la o oră de bilanț cu dumneavoastră aici. Sunt onorat că sunt prezent aici cu colegii mei. Am venit la o evaluare a situației actuale care există și aș dori ca fiecare primar sau cei care au probleme de rezolvat cu Transgaz să le spuneți care sunt. Eu vă promit că documentațiile dumneavoastră vor intra cu celeritate la aprobare, ca să puteți să faceți pașii următori în continuare (….) Prin realizarea conductei Sighetul Marmației -Vișeul de Sus -Borșa, în valoare de 100 milioane lei (aprox. 19,1 milioane euro) se asigură alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de interes a obiectivului contribuind semnificativ la dezvoltarea economică durabilă a zonei. Totodată realizarea acestui obiectiv a creat premisele interconectării zonei de Nord –Vest a țării (Maramureș) cu zona de Nord – Est a țării (Bucovina) (….) Dumneavoastră sunteți unul dintre acele județe cu o infrastructură dezvoltată de transport gaze naturale, peste 350 km conducte de transport gaze naturale, peste 28 km racorduri de alimentare și 32 stații de reglare măsurare pentru alimentarea cu gaze naturale a localităților, în vederea creșterii nivelului de trai al populației, dezvoltării industriei mari și mici, a prelucrării resurselor din zona dumneavoastră (….) Referitor la strategia de dezvoltare a județului Maramureș, am discutat cu domnul Președinte al Consiliului Județean, un om cu o experință extraordinară, un om cu empatie față de oameni, de comunitate și care cunoaște foarte bine Maramureșul, am discutat despre faptul că într-o etapă ulterioară, Transgaz are în strategie, deja se lucrează la Studiile de fezabilitate interconectarea celor 2 zone, Maramureș (conducta Sighetul Marmației – Borșa, obiectiv finalizat) și Bucovina (conducta Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, obiectiv pus în funcțiune), prin realizarea unei conducte pe direcția Borșa – Cârlibaba – Vatra Dornei, asigurându-se astfel alimentarea cu gaze pentru zonele aferente din două direcții și echilibrarea sistemului național de transport gaze naturale (….)”, a declarat șeful Transgaz.
Zona Maramureș istoric o zonă axată pe turism beneficiază de locuri de cazare în hoteluri, precum și o variată rețea de pensiuni turistice și agroturistice, baze de tratament și săli de sport pentru medicina de recuperare. Aici putem aminti stațiunea turistică de interes național Borșa și stațiunile turistice de interes local Ocna Șugatag, Moisei, Oncești. Până în prezent, în județul Maramureș s-au racordat la conducta de transport gaze naturale DN 400 Apa – Negrești Oaș – Sighetu Marmației finalizată și pusă în funcțiune în anul 2005, Municipiul Sighetu Marmației, iar comunele Remeți, Săpânța și Sarasău au solicitat în 2017, prin Consiliile Locale, acord de acces la SNT, conform legislației în vigoare.
Conducta Sighetu Marmației-Vișeu de Sus-Borșa, DN 300, are o lungime de 88 km și o capacitate de transport de 42.500 mc/h (372 mil. mc/an). Prin HG 425 din 27.05.2020 proiectul Conductă de transport gaze naturale pe direcția Sighetu Marmației – Vișeu de Sus – Borșa a fost declarat proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale. Amplasamentul obiectivului se află pe teritoriul administrativ al municipiului Sighetu Marmației, al orașelor Vișeu de Sus, Dragomirești și Săliștea de Sus respectiv al comunelor Sarasău, Vadu Izei, Giulești, Oncești, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Șieu, Bogdan Vodă, Vișeu de Jos, Săcel și Moisei, județul Maramureș. Respectiv un număr de aproximativ 98.379 locuitori, 37.147 gospodării și 153 instituții publice (școli, primării, dispensare, cămine culturale, cabinete medicale etc) și aproximativ 2000 de agenți economici sunt beneficiarii acestei investiții într-o zonă în care turismul ecumenic și de agrement (sunt zeci de pensiuni agroturistice), prelucrarea lemnului, agricultura și păstoritul, comerțul sunt printre principalele îndeletniciri. Proiectul are și un impact direct asupra problemelor schimbărilor climatice și protecția mediului, prin reducerea semnificativă a exploatării masei lemnoase din partea de nord – vest a țării.