x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 75.000 de consumatori casnici din județele Mehedinți și Caraș Severin vor avea acces la gaze naturale datorită investițiilor Transgaz

75.000 de consumatori casnici din județele Mehedinți și Caraș Severin vor avea acces la gaze naturale datorită investițiilor Transgaz

de Adrian Stoica    |    16 Iul 2026   •   20:36
75.000 de consumatori casnici din județele Mehedinți și Caraș Severin vor avea acces la gaze naturale datorită investițiilor Transgaz
Transgaz/Cu o valoare de 682 milioane lei (circa130,2 milioane euro), investiția va sprijini economia locală

Zona de nord a județului Mehedinți, precum și zona de centru și sud a județului Caraș Severin nu sunt astăzi alimentate cu gaze naturale, dar acest lucru se va schimba în scurt timp, după ce compania Transgaz va finaliza conducta de transport gaze naturale pe direcția Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa, au transmis reprezentanții săi cu ocazia vizitei de joi a directorului general Ion Sterian pe șantierul conductei pentru a verifica progresul lucrărilor.

Conducta a fost declarat proiect de importantă națională în domeniul gazelor naturale prin HG 616 din 31.07.2020. În lungime de 177,5 km, cu DN 600 și PN 40 bar, conducta traversează 25 UAT-uri, din care, în județul Mehedinți 12 UAT-uri și Caraș-Severin 13 UAT-uri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Prin realizarea acestei conducte se asigură alimentarea cu gaze naturale a localităților din zona de interes a obiectivului, cât și crearea premiselor interconectării zonei de Vest a țării (Caransebeș) cu zona de Sud – Vest a țării (Drobeta Turnu Severin). lmpactul social și economic este semnificativ, deoarece conducta va permite atât alimentarea cu gaze naturale a unor localități cu potențial turistic ridicat (turismul balneoclimateric oferit de stațiunea Băile Herculane care deține un patrimoniu balneo-climateric și cultural cu istoric bimilenar), cât și premisa dezvoltării economice bazată pe surse de energie eficientă și în concordanță cu standardele actuale de protejare a mediului.

 

Un număr de aproximativ 74.491 consumatori casnici și 232 instituții publice (unități de învățământ, unități de cult, cămine culturale, unități medicale), din care: 21.832 consumatori casnici și 85 instituții publice în județul Mehedinți și 52.659 consumatori casnici și 147 instituții publice în județul Caraș Severin, vor beneficia de asigurarea alimentării cu gaze naturale.

Cu o valoare de 682 milioane lei (circa130,2 milioane euro), investiția va sprijini economia locală, în special prin creșterea potențialului turistic și de agrement a zonei.

×