Potrivit unui comunicat al UNTRR, Uniunea Europeanã se aflã în plinã crizã energeticã, iar industria transporturilor rutiere este profund afectatã de creșterea prețurilor la carburanți și de prevederile abuzive ale legislației europene aduse de Pachetul Mobilitate 1 precum obligația întoarcerii acasã a camioanelor la 8 sãptãmâni, care trebuie respectatã de companiile românești care opereazã transporturi rutiere internaționale în UE începând din februarie 2022.
În opinia transportatorilor români, această prevedere generează un consum inutil de carburant și costuri nejustificate și împovãrãtoare.
„Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicitã Comisiei Europene – CE suspendarea urgentã a aplicãrii obligației întoarcerii acasã a camioanelor și anularea interpretãrii restrictive a CE legatã de obligația întoarcerii acasã a remorcilor și semiremorcilor acestora. În acest context economic dificil, este necesarã tãierea tuturor mãsurilor care conduc la consum inutil de carburant în plinã crizã pentru a se asigura coerența între declarațiile liderilor europeni și acțiunile acestora și ale Comisiei Europene la nivel european și național”, se arată în comunicat.
Conform acestuia, studiul Comisiei Europene privind întoarcerea acasã a camioanelor publicat în 2021 aratã cã aceastã mãsurã va genera 1,9 milioane de curse suplimentare ale camioanelor europene, ceea ce ar conduce la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023 (o creștere cu 4,6% a emisiilor din transport rutier internațional de marfã) și ar putea genera o creștere
a costurilor de pânã la 11.000 de euro pe vehicul pe an (o creștere de aproximativ 10% fațã de situația actualã) - în medie pentru transportatorii stabiliți în țãrile din Europa de Est care opereazã în țãrile din Europa de Vest.
UNTRR arată că transportatorii români au contestat aceastã mãsurã discriminatorie în fața Curții de Justiție a UE, iar acțiunea UNTRR a fost susținutã de Guvernul României.
(sursa: Mediafax)