Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei americani de culoare susțin că au fost scoși dintr-un avion din cauza mirosului corporal

Trei americani de culoare susțin că au fost scoși dintr-un avion din cauza mirosului corporal

de Redacția Jurnalul    |   

Trei americani de culoare susțin că au fost scoși dintr-un avion din cauza unei plângeri privind mirosul corporal. Bărbații au decis să dea în judecată compania aeriană pe care o acuză de discriminare rasială. În replică, reprezentanții companiei au anunțat că investighează plângerea.

Trei bărbați de culoare au intentat un proces pentru discriminare rasială împotriva American Airlines. Incidentul a avut loc pe 5 ianuarie într-un avion care urma să zboare de la Phoenix, Arizona, către New York, potrivit BBC.

Reclamanții, care nu se cunoșteau și nici nu stăteau pe scaune apropiate, susțin că fiecare bărbat de culoare a fost scos din avion. Ei au fost informați de un însoțitor de zbor că trebuie să coboare, iar în aeroport au aflat că alte cinci persoane erau în situația lor. Fiecare dintre bărbați zburase din Los Angeles în aceeași zi, fără nicio problemă. Lor li s-a spus că au fost scoși din avion „pentru că un însoțitor de bord de culoare albă s-a plâns de mirosul corporal al unui pasager neidentificat”.

Până la urmă, bărbații s-au întors în avion deoarece compania aeriană nu a găsit alte variante de zbor. Ei spun că la întoarcerea în avion s-au simțit și mai umiliți deoarece au atras atenția tuturor pasagerilor.

„American Airlines ne-a evidențiat că suntem negri, ne-a făcut de rușine și ne-a umilit”, au transmis bărbații printr-o declarație comună.

Compania aeriană din Texas a anunțat că investighează plângerea, deoarece acuzațiile nu se aliniază cu valorile sale.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: barbat culoare avion miros corporal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri