Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a identificat trei noi focare de Covid-19, la două centre rezidențiale și la secția de dializă a Spitalului de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”.
Potrivit DSP Iași, la Centrul de servicii sociale „Sf. Nectarie” au fost depistați pozitiv la testele pentru Covid 4 angajaţi şi 7 beneficiari. Cei din urmă sunt izolați în cadrul centrului, în timp ce salariații sutn izolați la domiciliu.
Un alt focar a fost identificat la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Cozmești, unde au fost depistați pozitiv 3 angajaţi şi 15 beneficiari. Și aceștia au fost izolați, angajații acasă, iar beneficiarii în centru.
La secția de dializă a Spitalului Clinic de Urgențe pentru Copii „Sfânta Maria” au fost depistate 6 cazuri în rândul angajaților, care au fost izolați la domiciliu. „Contacţii direcţi sunt carantinaţi la domiciliu. Nu există copii contacţi direct”, a transmis DSP Iași.
De asemenea, DSP anunță că în cadrul focarului existent la secția 3 a Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” au mai fost depistați pozitiv încă 3 angajați, numărul total al cazurilor ajungând la 12, în timp ce la secția 1 a unității medicale au fost confirmate pozitiv cu Covid-19 încă două cadre medicale, numărul total ajungând astfel la 9.
„Cazurile pozitive sunt izolate la domiciliu. S-a făcut dezinfecţia spaţiilor şi a fost reinstruit personalul”, a mai transmis DSP Iași.