Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenuri directe către Istanbul şi Salonic

Trenuri directe către Istanbul şi Salonic

Românii care au teamă de avion, sau care nu vor să stea prea multe ore la volan, vor putea ajunge în Grecia sau în Turcia cu trenul. CFR Călători a anunţat că, începând de vineri, 7 iunie, pune în circulaţie trenuri pe rutele Bucureşti-Salonic şi Bucureşti-Istanbul, însă „pasagerii îşi pot rezeva deja biletele de călătorie la aceste trenuri”. O călătorie dus spre Salonic costă 44 de euro, iar spre Istanbul 53 de euro.

În această vară, timp de patru luni, turiştii vor avea legături directe de la Bucureşti către Salonic, Halkali/Istanbul, Sofia şi retur. Cei care doresc să ajungă în Grecia vor putea călători între Bucureşti Nord – Salonic şi retur, o dată pe săptămână, cu plecare vineri la ora 12:40 din Bucureşti şi sosire în Salonic sâmbăta la ora 6:59. Întoarcerea se face duminica cu plecare din staţia Salonic la ora 23:19 și sosire în staţia Bucureşti Nord luni, la ora 18:55. Acest tren va circula în perioada 7 iunie – 7 octombrie 2019, iar un bilet de călătorie dus, Bucureşti – Salonic, costă aproximativ 44 euro la clasa a 2-a, 55 euro la vagon cuşetă de 6 locuri şi 61 euro la vagon cuşetă de 4 locuri.

Trenul către Turcia va circula zilnic între 9 iunie – 7 octombrie 2019. Acesta va pleca din Bucureşti Nord la ora 12:40 şi va sosi în stația Halkali dimineaţa, la ora 7:40. Din staţia Halkali trenul pleacă la ora 21.40 şi ajunge în Bucureşti a doua zi, la ora 18:55. Între Halkali şi gara Sirkeci, din centrul oraşului Istanbul, compania feroviară turcă (TCDD) asigură transport auto. O călătorie dus către Halkali/Istanbul costă aproximativ 53 euro, la vagon cuşetă cu 4 locuri.

 

Biletele de călătorie pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri