Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Trenurile internaționale pe ruta Craiova-Vidin vor circula din 15 iunie

Trenurile internaționale pe ruta Craiova-Vidin vor circula din 15 iunie

CFR Călători repune în circulație trenurile internaţionale pe ruta Craiova - Vidin din 15 iunie, potrivit unui comunicat al companiei. Masca de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei.

„CFR Călători poartă discuții cu administrațiile feroviare europene partenere pentru reluarea circulației trenurilor românești cu destinații externe. În urma negocierilor purtate, primul partener care a răspuns solicitării noastre de reluare a transportului feroviar de călători în trafic internațional este administratorul feroviar din Bulgaria”, se arată în document.

Începând de luni, vor fi repuse în circulaţie trenurile Interregio 1090 şi 1091, care vor asigura legătura cu Bulgaria pe ruta Craiova – Golenţi Hm. – Vidin şi retur.

CFR Călători reintroduce progresiv în grafic trenurile în trafic internaţional, având în vedere faptul că reluarea circulaţiei trenurilor spre celelalte destinaţii internaţionale depinde de acordul administraţiilor europene vecine.

„La bordul trenurilor CFR Călatori, masca de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei. Pentru protecția dumneavoastră, a celorlalți călători și a personalului nostru, vă rugăm purtați corect masca, astfel încât să vă acopere gura și nasul”, arată sursa menționată

Mediafax

Subiecte în articol: CFR calatori trenuri internationale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri