Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Trofeul Concursului Internațional de Artă Plastică “Gheorghe Petrașcu”

Trofeul Concursului Internațional de Artă Plastică “Gheorghe Petrașcu”

Doar câteva zile ne despart de încheiere înscrierilor la ediția a II a a Concursului Internațional ”Gheorghe Petrașcu”, urmând ca pe 28 noiembrie, la Muzeul de Istorie ”Teodor Cincu” din Tecuci să aibă loc festivitatea de premiere.

Unul dintre cei mai importanți artiști vizuali ai țării, George Dragomir, care este și membru al juriului, a finalizat trofeul actualei ediții. Artistul amintit este sculptor și ceramist. A absolvit secția de arte decorative din cadrul Academiei de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București, la clasa profesorului Costel Badea. A expus constant încă din perioada studenției. Autenticitatea abordării sale, care include dialoguri estetice neașteptate între plin și gol și între medii, materiale diferite, a fost observată devreme, artistul primind, la început de carieră, premiul Fundației Assos Art și Bursa de creație ”Costel Badea” a Uniunii Artiștilor Plastici. In 2001, George Dragomir se stabilește în Toronto, Canada, unde vreme de 20 de ani lucrează și expune frecvent. Prin Fundația HAR Habitat și Artă în România, este implicat în organizare și management de proiecte culturale. Preocupat de natura, experiența și trăirea umană, artistul explorează unitatea dinamică dintre materie și spirit, dintre corporalitate și interioritate, inițial prin alăturarea ceramicii cu sticla și metalul, ulterior în bronz, lemn și materiale sintetice. Din 2019 lucrează la două instalații de mari dimensiuni pe tema situării ca experiență umană și personală.

Ovalsart a decis să contribuie la mărirea zestrei de premii a Concursului Internațional de Artă Plastică dedicat primului academician provenit din rândul artiștilor plastici.

Vă reamintim, competiția este organizată de Muzeul de Istorie “Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores și se adresează artiștilor plastici deosebit de talentați.

Concursul se va desfășura exclusiv on-line, iar participanții, împărțiți pe două categorii de vârstă, vor putea trimite fotografiile lucrărilor (pictură, grafică, tehnici mixte) și documentele necesare înscrierii până pe 15 noiembrie 2023, pe adresa: concursulgheorghepetrascu@gmail.com

 La 1 decembrie 1872, la Tecuci, se năștea Gheorghe Petrașcu, personalitate de primă valoare a artei românești, devenit, în 1936, primul membru al Academiei Române provenit din rândul artiștilor plastici. Absolvent al Şcolii de BelleArte din Bucureşti, şi-a continuat studiile la Academia "Julian" din Paris. După o primă expoziţie personală la Ateneul Român, a participat la expoziţiile saloanelor oficiale româneşti de la Barcelona, Paris, Veneţia, Zürich, impresionând prin cromatică și prin forţa expresivităţii din peisaje şi scene de interior. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri