Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump aruncă în aer Orientul Mijlociu

Trump aruncă în aer Orientul Mijlociu

de Şerban Mihăilă    |   

Donald Trump a retras unilateral SUA din acordul nuclear internațional cu Iranul, pe care l-a ridiculizat cu vehemență încă de la începutul președinției sale, calificându-l drept „cea mai proastă înțelegere din istorie”. Liderul american susține  că tratatul a fost negociat astfel încât să permită Teheranului să-și continue programul de rachete capabile să transporte ogive nucleare și, în același timp, nu-i oprește pe iranieni să finanțeze terorismul în Orientul Mijlociu, destabilizând astfel întreaga regiune.

Președintele american a semnat, marți seară, și decretul prin care se reintroduc sancțiunile contra regimului de la Teheran.  Sancţiunile americane împotriva Iranului, care erau în vigoare înaintea acordului, se reiau imediat, iar Departamentul Trezoreriei urmează să precizeze perioadele de tranziţie pentru contractele aflate în derulare. În 2015, marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, SUA plus Germania) au semnat un acord cu Iranul, prin care Teheranul se angajează să-și limiteze activităţile atomice, timp de un deceniu, în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale. Potrivit înțelegerii, negociată timp de 21 de luni de fostul președinte american, Barack Obama, Iranul trebuie să-și reducă în mod drastic activitatea de îmbogățire a uraniului, să renunțe la stocurile sale de uraniu îmbogățit și să-și modifice instalațiile de procesare a apei grele, astfel încât să nu mai poată produce materiale pentru bomba nucleară. Imediat după anunțul retragerii unilaterale a SUA, liderii Germaniei, Franţei şi Regatului Unit au dat publicităţii o declaraţie comună, prin care afirmă că aceste ţări rămân părţi în acordul nuclear. Liderii europeni se vor întâlni urgent cu reprezentanți moderați ai guvernului de la Teheran pentru a vedea cum poate fi salvat tratatul. Mai mult, Londra, Berlinul și Parisul au cerut deja SUA să nu ia măsuri care ar face dificilă situația pentru țările ce doresc să rămână în acordul nuclear. De cealaltă parte, aripa dură a regimului de la Teheran a pus însă la îndoială capacitatea statelor europene de a acționa independent față de SUA.

Un acord imperfect, dar care funcționa

De cele mai multe ori, insistența cu care șeful Casei Albe a criticat tratatul nu a părut să aibă altă logică decât obsesia lui Trump de a demola „creația” diplomatică a predecesorului său, Barack Obama, și, în același timp, de a-și răsplăti principalii susținători interni din campania electorală – republicanii conservatori și creștinii evanghelici, care sprijină necondiționat Israelul, marele dușman al Iranului. De altfel, la insistențele acestora din urmă, precum și ale marelui său aliat, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, Trump mai aruncase odată în aer Orientul Mijlociu, decizând să mute sediul ambasadei SUA din Tel Aviv, în Ierusalim. Retragerea unilaterală din tratatul cu Iranul îi aduce astfel din nou la cuțite pe americani cu aliații lor europeni, într-un moment în care SUA, UE și NATO negociau proiecte comune pentru stoparea tendințelor agresive ale Rusiei în lume. E doar o chestiune de timp până când companiile europene vor fi sancționate de SUA, dacă se hotărăsc să continue afacerile cu Iranul. Mai mult, deși acordul nuclear nu este perfect, până acum, acesta a funcționat perfect, împiedicând pentru moment Teheranul să construiască bomba nucleară. În urma inspecțiilor de verificare, toți reprezentanții statelor semnatare, precum și cei ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au declarat că Iranul a respectat termenii acordului. Decizia lui Trump riscă să determine aripa dură a regimului de la Teheran să retragă țara nu doar din înțelegerea încheiată în 2015, ci și din Tratatul de Neproliferare Nucleară, ducând Iranul în pragul unui conflict militar deschis cu Israelul. De asemenea, decizia poate afecta și apropiatele negocieri nucleare cu Coreea de Nord, distrugând încrederea Phenianului într-un acord cu SUA.

Acţiunea de astăzi trimite un mesaj clar: Statele Unite nu mai ameninţă în gol. Când promit ceva, mă ţin de cuvânt”.

Donald Trump

Subiecte în articol: donald trump retragere acord nuclear
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri