Donald Trump a promis joi să facă America "mai măreaţă ca oricând", într-un discurs susţinut la un miting la Washington cu o zi înainte de învestirea sa ca cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, relatează DPA.
"Ceea ce am reuşit să facem este atât de special. Peste tot în lume se vorbeşte despre asta", a spus Trump, la Lincoln Memorial.
Preşedintele ales al SUA a declarat că nu este decât 'mesagerul' unei mişcări care vrea să schimbe ţara. "Vă promit, se va schimba", a afirmat el.
Sosirea sa joi în capitală a dat startul unui sfârşit de săptămână plin de evenimente oficiale.
Trump, îmbrăcat într-un costum sobru şi cu cravată albastră, a coborât din avion însoţit de soţia sa Melania şi de fiul lor Barron.
Avionul a aterizat la baza militară Andrews, în apropiere de Washington, unde este staţionat şi avionul prezidenţial Air Force One.
Trump a luat apoi masa cu liderii majorităţii republicane din Senat şi Camera Reprezentanţilor, dar şi cu organizatorii ceremoniei de învestitură, apoi a participat alături de viitorul vicepreşedinte Mike Pence la o ceremonie în memoria foştilor combatanţi la cimitirul militar Arlington de la periferia Washingtonului.
Ziua s-a încheiat cu un concert la Lincoln Memorial, la care au luat parte, printre alţii, interpretul de country Toby Keith, actorul Jon Voight şi trupa de rock 3 Doors Down, şi cu discursul lui Trump, urmate de un spectacol de artificii.
Sursa - AGERPRES