Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump taie Pakistanului 300 milioane USD

Trump taie Pakistanului 300 milioane USD

de Şerban Mihăilă    |   

După 16 ani de conflict, americanii se confruntă în Afganistan cu o triplă povară: nu pot câștiga războiul, nu-l pot opri și nu pot părăsi teritoriul afgan. În încercarea de a forța deblocarea situației, administrația Trump s-a gândit să-i lovească pe talibanii afgani prin ricoșeu și taie sute de milioane de dolari din ajutorul militar acordat Pakistanului, considerat acum, la Washington, susținătorul din umbră al teroriștilor din Afganistan.

Departamentul american al Apărării a anunțat că taie 300 de milioane de dolari din sprijinul alocat Islamabadului, din cauza lipsei unor „acțiuni decisive” ale guvernului pakistanez în lupta antiteroristă condusă de SUA în regiune. Oficialitățile de la Washington acuză autoritățile pakistaneze că ignoră sau chiar colaborează cu grupări islamiste radicale, inclusiv cu temuta mișcare Haqqani, rețea teroristă cu puternice legături în rândul talibanilor afgani care atacă sistematic trupele coaliției coordonate de Pentagon în Afganistan, ucigând numeroși soldați americani. Casa Albă susține că serviciile de informații pakistaneze i-au adăpostit, finanțat și înarmat pe talibani multă vreme, atât din rațiuni ideologice, cât și pentru a contrabalansa infuența crescândă a Indiei în Afganistan. Și guvernul de la Kabul acuză Pakistanul că permite mișcărilor extremiste și talibanilor să atace Afganistanul de pe teritoriul său. Mai mult, noul premier pakistanez, Imran Khan, poreclit de criticii săi „Khan Talibanul”, este considerat un om politic tolerant față de grupările islamiste și față de liderii religioși radicali, al căror sprijin a încercat să-l obțină în timpul ultimelor alegeri. Considerat până nu demult unul dintre principalii aliați ai SUA în regiune, Pakistanul este supus unor presiuni  constante din partea americanilor, care solicită insistent Islamabadului să elimine adăposturile militanților extremiști de pe teritoriul pakistanez. Președintele Donald Trump a acuzat Pakistanul în repetate rânduri că înșală încrederea SUA, deși primește miliarde de dolari, iar surse de la Washington vorbeau încă de la începutul anului despre o blocare de până la 2 miliarde de dolari a ajutorului acordat Islamabadului. „SUA au dat prosteşte 33 de miliarde de dolari ajutoare Pakistanului în ultimii 15 ani şi ei nu ne-au dat nimic în schimb, în afară de minciună şi duplicitate, luându-i pe liderii noştri drept idioţi”, scria pe Twitter preşedintele american, la 1 ianuarie 2018. „Ei adăpostesc teroriştii pe care noi îi vânăm în Afganistan, fără mare ajutor. S-a terminat!”,  adăuga Trump în mesajul său.

Frustrare cu mănuși

Frustrarea SUA față de politica duplicitară a Pakistanului răbufnise, de altfel, încă de pe vremea fostului președinte Barack Obama, care a ordonat raiduri ale dronelor americane asupra unor adăposturi jihadiste din Pakistan și a trimis trupe de comando pentru eliminarea liderului terorist Osama bin Laden, în ascunzătoarea lui din Abbottabad. Cu toate acestea, SUA nu par hotărâte să rupă total legăturile cu Pakistanul, al cărui teritoriu este crucial pentru operațiunile americane din regiune și a cărei influență asupra talibanilor îi poate aduce pe aceștia la masa negocierilor.

 

Din cauza lipsei acţiunilor decisive ale Pakistanului în sprijinul Strategiei pentru Asia de Sud, 300 de milioane de dolari au fost realocate pentru alte priorităţi urgente”.

Locotenent-colonelul Kone Faulkner, purtător de cuvânt al Pentagonului

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri