Jurnalul.ro Ştiri Externe „Tsunami demografic” în sudul Italiei

„Tsunami demografic” în sudul Italiei

de Redacția Jurnalul    |   

Sudul Italiei se îndreaptă spre un „tsunami demografic” dacă nu reușește să profite de fondurile de redresare a Uniunii Europene pentru a reduce decalajul față de nordul productiv, a declarat miercuri biroul de statistică ISTAT, citat de Reuters.

Italia - cel mai mare beneficiar al fondului UE - își propune să folosească o mare parte din cele aproximativ 200 de miliarde de euro care îi revin pentru proiecte legate de coeziunea socială și teritorială, inclusiv pentru a reduce decalajul nord-sud, adânc înrădăcinat.

Cel puțin 40 % din suma totală va fi cheltuită pentru sud.

Roma a fost, din punct de vedere istoric, ineficientă în utilizarea subvențiilor europene și este în întârziere în ceea ce privește investirea fondurilor de redresare pe care le-a primit până acum de la Bruxelles.

Fondurile ar putea fi folosite pentru a ajuta la punerea nordului și sudului pe picior de egalitate în 10 domenii cheie, a declarat ISTAT, inclusiv produsul intern brut pe cap de locuitor, educația și digitalizarea.

Acest lucru ar contribui la stoparea plecării tinerilor italieni din sud în căutarea unor perspective economice și de muncă mai bune în regiunile din nord sau în străinătate.

Biroul a înregistrat timp de decenii ratele de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor din regiunile sudice cu mult sub media națională. În zonele urbane dens populate, precum Palermo, Taranto și Napoli, doar unul din trei rezidenți cu vârsta sub 35 de ani avea un loc de muncă în 2021, a adăugat ISTAT.

Acesta a estimat că populația din „Mezzogiorno” - cele șase regiuni sudice ale Italiei plus insulele Sicilia și Sardinia - va scădea sub 20 de milioane de locuitori în 2030, pentru prima dată de la începutul înregistrărilor sale.

În plus, vârsta medie a regiunilor va depăși cea din centru-nord în jurul anului 2035, ca urmare a migrației tinerilor.

„Consecințele întârzierilor în (dezvoltarea) sudului sporesc fragilitățile structurii sale socio-economice printr-un fel de „tsunami demografic””, se arată în raport.

„Dacă acest lucru nu poate fi oprit, tendințele în vigoare ar putea duce la o involuție progresivă și nesustenabilă a capitalului uman din cea mai mare parte a sudului Italiei”.

Problemele nu se limitează la sud. O forță de muncă în scădere și o creștere cronică stagnantă afectează de mult timp a treia economie a zonei euro.

Lipsa siguranței locurilor de muncă și a serviciilor de îngrijire a copiilor la prețuri accesibile sunt adesea citate ca fiind un obstacol în calea nașterilor, în timp ce îmbătrânirea populației frânează productivitatea, limitează inovația și crește facturile de asistență socială.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: depopulare italia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri