„În limba ta ţi-e dor de mamă şi vinul e mai vin şi prânzul e mai prânz. În limba ta poţi râde singur, în limba ta te poţi opri din plâns. Când nu poţi plânge şi nici râde, când nu poţi mângâia şi nici cânta, cu-al tău pământ, cu cerul tău în faţă tu taci atuncea tot în limba ta!”. Este o nepreţuită zestre de inimă pentru mine scena când în uşa Jurnalului apărea Grigore Vieru şi striga bucuros: „Frate Florine!”. Felul cum un geniu al neamului românesc mi se adresa, căldura cu care mă îmbrăţişa în redacţia Jurnalului înseamnă un uriaş premiu pentru mine. S-au încrustat în cartea de aur a poporului român vorbele celebre rostite de marele maestru al poeziei Vieru: „Omul a sperat mereu să pună pasul pe Lună, eu am sperat mereu să pun piciorul pe pământul ţării mele, România!”. Autor şi al versurilor tulburătoare „casa părintească nu se vinde, nu se vinde tot ce este sfânt”, Grigore Vieru a scris şi cea mai zguduitoare poezie în care înfruntă demn moartea. Este cea mai valoroasă poezie din lume de dialog cu moartea, cea mai curajoasă poezie în care un om o înfruntă pe mereu câştigătoarea moarte. Pune în versurile lui sclipitoare vorbe teribile adresate morţii: „Moarte, ce-ai zice dacă ai avea mamă şi ţi-ar muri, moarte, ce-ai face dacă ai avea copii şi ţi-ar muri. Mi-e milă de tine, moarte, că n-ai nici mamă, n-ai nici copii”. Mare patriot Grigore Vieru, prin fiecare vers, prin fiecare frază a luptat pentru unirea Basarabiei „din Siberii de gheaţă” cu Ţara. A luptat pentru vieţuirea limbii române în Basarabia, dăruită Uniunii Sovietice de ştabii Occidentului, care îşi cumpărau liniştea făcând troc cu soarta popoarelor. Le plăcea grangurilor lumii să se joace cu creionul pe harta României şi a altor ţări. Elevii din Basarabia s-au legat cu lanţuri de gardurile şcolilor luptând ca limba română a lor să se predea în şcoli. Cam prea multe defecte aveau maşinile unde se aflau patrioţii Vieru, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, cam multă gheaţă pe şosea, că au murit în accidente suspecte aceşti mari slujitori ai neamului românesc! Cântăreaţa de sensibilitate Anastasia Lazariuc, venită cu ai ei doi copii mici de mână în România, povestea că împreună cu tatăl ei ascultau Radio România ascunşi sub plapumă, ca vecinii din Chişinău să nu-i toarne la KGB.