Jurnalul.ro Ştiri Politică Tudose: Dimineaţă am aflat că naţionalizăm banii universităţilor; Mişa: Este o ştire falsă

Tudose: Dimineaţă am aflat că naţionalizăm banii universităţilor; Mişa: Este o ştire falsă

Premierul Mihai Tudose a respins, joi, la începutul şedinţei de Guvern, informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora Executivul ar intenţiona să naţionalizeze banii universităţilor iar ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a transmis că este vorba despre o "ştire falsă". 

"Dimineaţă, am aflat că vrem să naţionalizăm banii universităţilor. Domnule Mişa, spuneţi pe această cale că, dacă un domn care candidează la o funcţie de rector vrea să-şi facă campanie, să-şi facă la el în familie cu mesaje de genul ăsta", a spus Tudose. 

"Domnule prim-ministru, este o ştire falsă, am discutat, o să dăm şi un comunicat de presă în acest sens, au ieşit deja domnii Sorin Cîmpeanu şi Mihnea Costoiu să infirme ştirea, să spună că este falsă. Noi am avut discuţii şi cu reprezentanţii universităţilor, cu reprezentanţii Ministerului Cercetării, cu toţi cei din învăţământ, a fost o solicitare a dânşilor de a da posibilitatea să utilizeze o parte din bani pe o destinaţie pe care tot dânşii au ales-o. Deci, dânşii utilizează banii proprii acolo unde doresc, în rest este o ştire falsă care doreşte doar să intoxice opinia publică", a afirmat Mişa. 

Potrivit unor informaţii apărute în presă, profesorul universitar Marian Preda de la Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti ar fi avertizat că Guvernul va naţionaliza banii din fondurile proprii ale universităţilor pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice din acest sector. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri