Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tupeu: Mircea Băsescu vrea afară după 4 luni de puşcărie

Tupeu: Mircea Băsescu vrea afară după 4 luni de puşcărie

de Ion Alexandru    |   

După nici patru luni de când a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, pentru că vindea libertatea ca pe o marfă, Mircea Băsescu a depus, la înstanţă, o cerere de liberare condiţionată. Solicitarea vine într-un moment în care familia Băsescu se află în mijlocul unui scandal penal de proporţii legat de punerea sub acuzare a Ioanei Băsescu pentru instigare la spălare de bani.

Cererea de liberare condiţionată a fost formulată de către Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, în data de 29 septembrie 2016 şi înaintată Judecătoriei Medgidia, pe raza căreia se află Penitenciarul Poarta Albă. Solicitarea a primit număr, iar dosarul s-a constituit pe rolul secţiei penale a acestei instanțe, care urmează să o judece, pe fond, în data de 13 octombrie.

Potrivit prevederilor Noului Cod Penal, liberarea condiţionată poate fi dispusă de instanţa de judecată dacă persoana condamnată a executat efectiv ce puţin două treimi din pedeapsă, dacă aceasta nu depăşeşte zece ani. În cazul lui Mircea Băsescu, acesta a împlinit vârsta de 60 de ani, motiv pentru care se încadrează în prevederile alineatului 2 al aceluiaşi articol, care arată că, “în cazul condamnatului care a împlinit 60 de ani, se poate  dispune liberarea condiţionată după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani”.

Cu opt luni mai devreme decât îi permite legea

Fratele lui Traian Băsescu a fost condamnat definitiv, de către Curtea de Apel Constanţa, în data de 16 iunie 2016, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a cerut şi primit suma de 600.000 de euro de la familia Anghel, promiţând că îl va scoate din puşcărie pe interlopul Bercea Mondial. Din această pedeaspă de patru ani, instanţa a scăzut, în ceea ce-l priveşte pe Mircea Băsescu, perioada în care s-a aflat în arestul Poliţiei Capitalei sau în arest la domiciliu, respectiv un an de zile, între 19 iunie 2014 şi 24 iunie 2015.

Un calcul simplu arată că, din pedeapsa principală de 48 de luni de puşcărie, Băsescu mai avea, la momentul pronunţării hotărârii definitive de condamnare, de executat cel puţin 24 de luni până când ar putea fi liberat condiţionat. Din acestea, se scad cele 12 luni petrecute în arest preventiv şi arest la domiciliu, rămânând un rest de 12 luni închisoare. Scăzând, din nou, cele patru luni petrecute deja în penitenciar, solicitarea de liberare condiţionată putea, legal, să fie formulată abia după executarea a încă 8 luni, respectiv la mijlocul lunii iunie a anului viitor. Cu toate acestea, cererea de liberare condiţionată a fost înaintată instanţei în 19 septembrie.

Ca la “Microsoft”. Capul dosarului rămâne cu banii

Aceasta nu este singura bizarerie care se petrece în acest dosar. Traian Băsescu reclama, ieri, după pronunțarea condamnărilor definitive în Dosarul “Microsoft”, faptul că adevăraţii capi ai reţelei, Dinu Pescariu şi Claudiu Florică, au rămas şi neanchetaţi, au păstrat şi banii furaţi. În cazul lui Mircea Băsescu, acesta nu doar că are toate şansele să iasă din penitencar, dar banii pentru care a fost condamnat nu se înghesuie nimeni să-i recupereze. Tribunalul Constanţa a decis, la fond, în ianuarie 2016, confiscarea sumei de 265.000 de euro atât de la Marian Căpăţînă, cât şi de la Mircea Băsescu, menţinând asupra bunurilor acestuia din urmă un sechestru asigurător. Curtea de Apel Constanţa a decis, însă, în iunie, ca doar în sarcina lui Căpăţînă să fie reţinută confiscarea acestei sume, ridicând sechestrul de pe bunurile fratelui fostului preşedinte.

Mircea Băsescu vrea să iasă din penitencar cu opt luni înainte ca legea să-i permită acest lucru. Asta, după ce, în ziua condamnării, Curtea de Apel Constanţa l-a “iertat” şi nu l-a mai pus să dea niciun ban din şpaga cerută familiei Bercea

UN MILION de euro a fost suma pe care Mircea Băsescu a cerut-o inițial de la familia Anghel, pentru a interveni pentru eliberarea lui Bercea Mondial. Ulterior, pretenţiile au fost scăzute la 600.000 de euro.

 

Epopeea banilor pentru libertate a debutat în 2011 şi a fost devoalată de procurorul Eugen Iacobescu. Timp de trei ani şi jumătate, autorităţile au pus batista pe țambal în această afacere. După apariţia imaginilor, la Antena 3, DNA s-a văzut nevoită să-l aresteze pe Mircea Băsescu. Procesul a durat doi ani, iar condamnările sunt rizibile, în condiţiile în care membrii familiei Anghel, care au dat banii, au primit condamnări mult mai mari, într-un dosar separat ce privea, practic, aceeaşi faptă.

 

Vânzătorul de libertate vrea să iasă din penitenciar. Banii rămân să-i plătească Marian Căpăţînă

 

Subiecte în articol: mircea basescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri