Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia „nu închide ușa” intrării Suediei și Finlandei în NATO

Turcia „nu închide ușa” intrării Suediei și Finlandei în NATO

Consilierul președintelui Turciei, Tayyip Erdogan, afirmă că țara sa „nu închide ușa” aderării Finlandei și Suediei la NATO.

Ibrahim Kalin , consilierul lui Tayyip Erdogan, a spus că țara sa nu se opune aderării Finlandei și Suediei la NATO.

El a declarat că acestea ridică problema „ca o chestiune de securitate națională” pentru Turcia, din cauza prezenței „multor organizații teroriste” în țările nordice.

Vorbind pentru Reuters, Kalin a indicat Stockholm ca fiind o zonă cu probleme deosebite.

Suedia și Finlanda participă sâmbătă la Berlin la o reuniune informală a miniștrilor de externe din cadrul NATO.

Deși nu sunt membre ale alianței, se așteaptă ca Suedia și Finlanda să solicite statutul de membru ca răspuns la invazia Ucrainei și, prin urmare, au fost invitate să participe la reuniune.

Aderarea ar pune capăt unor decenii de neutralitate ale Suediei și Finlandei, care datează din timpul Războiului Rece.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: turcia nato
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri