Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Turism la prețuri mici, la munte

Turism la prețuri mici, la munte

de Diana Scarlat    |   

Românii care au înțeles că după revelion scad până la jumătate prețurile cazării în stațiunile montane se pregăteasc abia acum de vacanță. Asta dacă și locul de munte le permite și dacă nu sunt adepții excursiilor cu scop de a-și etala puterea financiară, în mijlocul aglomerației. Cât despre cei care au petrecut sărbătorile la munte, se poate spune că unii au plătit mai mult decât salariul minim pe economie pentru o noapte de cazare, unii au băut șampania în mașină, blocați pe drum, iar alții au cărat apă cu bidonul, pentru a se putea spăla, la pensiune.

 

Crăciunul și revelionul la munte în România înseamnă distracție și voie bună, dar și prețuri foarte mari, aglomerație pe pârtiile de schi și blocaje în trafic, până la petrecerea revelionului în mașină, așa cum au pățit sute de turiști anul acesta, blocați pe drumul spre Poiana Brașov. Traficul s-a degajat abia după o oră de la trecerea dintre ani.

Probleme în mai multe stațiuni

Blocajul din Poiana Brașov era anunțat de la începutul perioadei de sărbători, când traficul spre stațiunea de lângă Brașov a fost închis de Poliția Rutieră de mai multe ori, pentru că nu mai exista niciun loc de parcare. Cu toate acestea, unele hoteluri din Poiana Brașov au avut tarife de până la 1.500 de lei pe zi, de revelion. „Parcările sunt foarte aglomerate, puține și neorganizate, în stațiunile de pe Valea Prahovei. Un singur hotel din Poiana Brașov are valet parking, dar e absolut insuficient. Nu există transport local, mai ales pentru schiori, în stațiuni. Primăriile ar putea să pună niște mașini speciale la dispoziția turiștilor, iar astfel s-ar rezolva foarte multe probleme. Transportul s-ar putea plăti din procentul colectat din cazări”, explică Dan Anghelescu, patronul unei agenții de turism care se străduiește să facă incoming. Dacă se ajunge la un grad de ocupare de 100% în Poiana Brașov și toți turiștii vin cu mașinile personale, numărul locurilor de parcare este insuficient, iar stațiunea se blochează, ceea ce s-a-ntâmplat și acum. Bucureștenii care au ales Valea Prahovei pentru distracția de revelion au mai avut de suportat și până la nouă ore pe drum, la întoarcerea acasă, pe DN1. Dar probleme au fost și la Rânca, unde turiștii au cărat apă cu bidoanele, pentru că mai multe pensiuni ai rămas nealimentate, iar reprezentanții primăriei nici măcar nu știau că există defecțiuni.

Condiții mai bune după sărbători

„După Crăciun şi mai ales Revelion, tarifele hotelurilor încep să scadă sau, mai bine zis, încep să-şi revină la normal. Spun asta pentru că de sărbători vorbim despre excepţii, tarifele normale de iarnă fiind cele din perioada 1 decembrie – 15 martie”, explică Traian Bădulescu, specialist în turism. De exemplu, la un hotel de patru stele de pe Valea Prahovei, prețul mediu pentru un pachet de revelion a costat 1.030 de euro pentru patru nopţi, per cameră dublă, incluzând cina festivă, iar Crăciunul a costat 2.230 de lei pentru o cameră dublă, pentru patru nopţi, cu mic dejun şi prânz, plus prânz festiv de Crăciun. „La acelaşi tip de hotel, o cameră cu mic dejun costă 1.295 de lei pentru 4 nopţi în a doua parte a lunii ianuarie, respectiv 772 de lei pentru un week-end de două nopţi, cu mic dejun, în perioada 6-8 ianuarie. Tarifele scad substanţial imediat după terminarea sejurului de Revelion, deci începând cu 2-3 ianuarie, şi revin la normal, adică exact cât sunt în sezonul de iarnă, în afara sărbătorilor, după 15 ianuarie”, mai spune Bădulescu. În altă zonă a țării, la Roman, petrecerea Crăciunului a costat 600 de lei per cameră, pentru două nopţi, la un hotel de patru stele, cu cină festivă, iar pentru trei nopţi de cazare în pachetul de Revelion, camera dublă a costat 2.400 de lei, cu cină festivă inclusă şi o excursie de o zi în zona montană și la Cetatea Neamțului. Pentru weekend-ul 6-8 ianuarie, două nopţi de cazare la acelaşi hotel costă 472 de lei per cameră, cu mic dejun inclus.

 

Crăciunul pe stil vechi, la prețuri mai bune

Să nu uităm că pe 7 ianuarie este Crăciunul pe rit vechi, iar pe 14 ianuarie, Revelionul pe rit vechi iar destinaţiile montane şi cele rurale din România sunt solicitate, în această perioadă, de turişti basarabeni, ucraineeni, ruşi sau sârbi, care petrec pe rit vechi. Și în această perioadă tarifele sunt ceva mai ridicate, dar nu precum de Revelionul şi Crăciunul pe rit nou. „De sărbători avem şi o cerere mult mai mare decât în restul anului. Pe de altă parte, este greu să comparăm tipurile de pachete turistice, pentru că de sărbători avem cine festive, program artistic și alte oferte speciale, iar de Revelion sunt, de asemenea, incluse programe speciale, focuri de artificii, formaţii şi interpreţi. Oricum, pachetele turistice diferă în funcție de politica fiecărei structuri de cazare”, explică Traian Bădulescu.

 

În general, de Revelion, pentru aceeaşi perioadă, tarifele sunt cam de 3-4 ori mai mari decât o altă perioadă în afara sărbătorilor, iar de Crăciun, sunt aproape duble faţă de o perioadă normală, în special în zonele turistice foarte dezvoltate, precum Valea Prahovei, Poiana Brașov, Bran-Moieciu sau Bucovina. Traian Bădulescu, specialist în turism

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri