Jurnalul.ro Special Trei turiști sfâșiați de urși, în 24 de ore

Trei turiști sfâșiați de urși, în 24 de ore

de Diana Scarlat    |   

În ultimele zile au fost mușcați de urși mai mulți turiști români și străini, în zona Transfăgărășan, comuna Arefu.

Ro-Alert sună continuu, anunțând prezența urșilor, oamenii sunt terorizați, dar măsuri nu se pot lua, deși există cadru legislativ care permite eliminarea acestor animale periculoase care s-au înmulțit excesiv în România. Nimeni nu vrea să le „extragă”, pentru că activiștii de mediu fac dosare penale oricui îndrăznește să împuște un astfel de mamifer care atacă oamenii. Recensământul făcut în cadrul celui mai recent studiu arată că sunt peste 12.000 de exemplare de urs brun în România, iar relocarea lor nu ajută cu nimic. În același timp e deschis sezonul de vânătoare la capre negre, iar ONG-urile de mediu nu au nicio reacție notabilă.

Trei victime au făcut urșii de pe Transfăgărășan, în zona comunei Arefu, marți și miercuri. Victimele sunt turiști care au văzut pe internet filmulețe cu urși prietenoși - unele postate chiar pe paginile oficiale ale Romsilva. Nu este prima oară când oamenii devin victimele urșilor în România, încercând să le dea de mâncare sau să se joace cu ei, fiind induși în eroare exact de filmările postate obsesiv pe internet de Romsilva - Observatorul de Urși sau de ONG-urile de mediu care astfel încearcă să convingă pe toată lumea că ursul brun e un animal total inofensiv și prietenos, apoi tot aceleași ONG-uri acuză victimele de inconștiență, după ce oamenii sunt răniți de carnivorele mari.

Același lucru s-a întâmplat, în ultimele zile, cu mai mulți turiști care au crezut că se pot apropia și ar putea hrăni urșii de pe Transfăgărășan - la fel ca în scenele filmate și postate pe internet. Un turist polonez a fost mușcat de un urs, marți, în zona unui hotel din Arefu, în județul Argeș, în timp ce încerca să-l hrănească. Au urmat, la câteva ore distanță, alte două victime, două turiste, una fiind din Spania. 

 

E periculos și în mașină

„Este un singur hotel în zonă. Noi ne-am întâlnit cu mai mulți urși, urcând pe Transfăgărășan, iar la un moment dat chiar ne-am speriat, pentru că soția încerca să fotografieze peisajul, geamul mașinii era deschis și mergeam foarte încet, iar o ursoaică deja se apropiase de mașină, fără să ne dăm seama. Am închis geamul cât am putut de repede și am mărit viteza, dar pericolul prin care am trecut a fost foarte mare. Când am ajuns la hotel am văzut poze cu două victime. Ro-Alert sună continuu și ni se spune să nu ne deplasăm prin împrejurimi și să ținem geamurile mașinilor închise”, spune un turist cazat la hotelul din zona în care s-au înmulțit atacurile animalelor. Este foarte aproape de Cetatea Poenari, unde autoritățile locale au redeschis accesul pentru vizitatori, anunțând în presa din Argeș că pericolul a fost înlăturat după relocarea unei ursoaice cu pui. Localnicii spun că de fapt au fost mutați la circa 15 kilometri distanță și s-au întors în aceeași zi. Dar nu sunt singurii urși din zonă. Nimeni nu-i împușcă, pentru că vânătoarea este blocată din 2016, după schimbarea adusă de guvernul Cioloș, prin Cristiana Pașca-Palmer - fost ministru al Mediului - și colegii din ONG-urile de mediu care acum au ultimul cuvânt peste orice lege sau decizie a oricărui ministru care ar încerca să rezolve problema.

 

Toți au încercat să hrănească urșii

Marți, un turist polonez în vârstă de 77 de ani a fost primul muşcat de mână și sfâșiat în zona abdomenului, în timp ce încerca să hrănească ursul. Victima a reușit să scape și a fugit către hotelul din apropiere, unde angajații au sunat la 112. Un echipaj SMURD l-a preluat pe bărbat și l-a dus la Spitalul Municipal din Curtea de Argeș. Miercuri, o femeie a fost rănită de un urs, în zona barajului Vidraru, fiind muşcată tot de mână, în timp ce încerca să hrănească animalul. A urmat o turistă din Spania, mușcată de mână, în timp ce hrănea ursul, tot în zona barajului Vidraru - a treia victimă în numai 24 de ore, în aceeași zonă. 

Pentru evitarea unor evenimente nedorite, autorităţile recomandă populaţiei să evite zona şi să rămână în locuinţe, iar dacă se întâlnesc cu un urs să păstreze distanţa faţă de animal, să nu îl hrănească şi să nu încerce să se fotografieze cu acesta. De asemenea, fără să se expună pericolului, se recomandă protejarea animalelor din gospodărie. 

 

S-a menținut regimul de teroare

Totuși, statul în casă și regimul de teroare pentru populație nu reprezintă o soluție pentru rezolvarea acestei probleme. Specialiștii în carnivore mari au explicat că ursul brun nu e specie pe cale de dispariție și nu se justifică în niciun fel protejarea lui în România. Singurul efect ar fi depopularea României, dacă animalele vor fi lăsate să se înmulțească în exces în continuare, pentru că vor ataca din ce în ce mai des, urmând să invadeze zonele locuite.

Prof. Univ. Dr. Ovidiu Ionescu, de la Universitatea Transilvania din Brașov, a explicat, pentru Jurnalul, că din cercetările făcute reiese că pădurile din țara noastră pot adăposti un număr maxim de 4.000 de exemplare, iar atunci când se depășește acest număr, în mod inevitabil, urșii ies din pădure și migrează către zonele locuite de oameni. 

Ieșirea din pădure are mai multe cauze. Se vorbește despre nevoia de hrană, dar e doar una dintre cauze. În general ies spre zonele locuite de oameni ursoaicele cu pui și masculii mai slabi, pentru că sunt alungați de exemplarele mai puternice - masculii care reprezintă și „trofeele” cele mai căutate de vânători. Dar vânătoarea a fost interzisă în 2016, de fostul ministru Cristiana Pașca-Palmer, apoi s-a dus o luptă continuă pentru blocarea legislației, după ce următorii miniștri au vrut să permită vânarea ursului brun, în cotele de prevenție și de intervenție - adică „extragerea” exemplarelor periculoase, care deja au atacat de mai multe ori oameni și gospodării, dar și vânarea unui anumit număr de exemplare, pentru ținerea sub control a înmulțirii urșilor.

ONG-urile de mediu au făcut imposibilă aplicarea cotelor de prevenție și de intervenție în ultimii 9 ani, iar numărul urșilor depășește acum 12.000 de exemplare. În continuare nu se pot vâna nici măcar urșii care atacă oameni, menținându-se acest regim de teroare în România, ce tinde să se generalizeze. Nu se va mai putea face nici turism, mai ales după ce exact turiștii străini sunt principalele victime.

 

Falsul exemplu de succes de la Toplița

În județul Harghita s-a aplicat o măsură diabolică, în zona Toplița, care acum e dată ca exemplu de succes, în mod fals. În loc să fie vânați urșii care atacă gospodării, oamenilor li s-a impus să-și taie toți pomii, să nu mai cultive nimic în grădini și să nu mai țină animale (nici măcar câini sau pisici), pentru a elimina ceea ce i-ar putea atrage pe urși. De fapt, oamenii aduși la disperare au omorât urșii cum au putut - prin otrăvire sau incendiere, riscând pușcăria, pentru a-și apăra propriile vieți.

Dacă nici guvernul următor nu rezolvă această problemă, vor exista mult mai multe victime, pentru că înmulțirea urșilor a devenit exponențială - ursoaicele fac 3-4 pui, în loc de 1 sau 2, ca până acum 10 ani, iar masculii cei mai puternici sunt primii interziși de ONG-uri la vânătoare, pe motiv că s-ar vâna „la trofeu” pentru a câștiga vânătorii mai mulți bani. De fapt, vânătoarea era programată în așa fel încât să asigure un echilibru necesar între viața oamenilor în această țară și prezența carnivorelor mari. Dar în acest domeniu nu sunt acceptate părerile experților, ci doar cele ale activiștilor de mediu și ale unor experți în alte domenii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: turişti sfasiati urşi transfagarasan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri