Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Turneul din Marea Britanie al lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei

Turneul din Marea Britanie al lui Taylor Swift ar putea modifica strategia Băncii Angliei

de Redacția Jurnalul    |   

Turneul din Marea Britanie al cântăreței Taylor Swift ar putea produce efecte economice puternice. Experții cred că efectele pot modifica chiar și strategia Băncii Angliei. În septembrie, Banca ia în calcul să reducă rata dobânzii, dar măsura ar putea fi amânată.

Turneul cântăreței Taylor Swift alimentează economiile locale. Experții estimează că în Mare Britanie, efectul va fi unul important. Impactul economic ar putea fi suficient pentru a amâna o posibilă reducere a ratei dobânzii din septembrie de către Bănca Angliei, a anunțat banca de investiții TD Securities, potrivit CNBC.

Impactul economic numit „Swiftflation” sau „Swiftonomics” este provocat de fanii care consumă numeroși bani în legătură cu concertele, plecând de la achiziționarea biletelor, a cazării și a transportului, până la cheltuielile din restaurante și de la magazinele cu suveniruri.

Barclays estimează că întregul turneu din Marea Britanie ar putea adăuga aproximativ 1 miliard de lire sterline la economia britanică.

Banca Angliei se va reuni joia viitoare pentru a lua o decizie privind rata dobânzii și pentru a-și prezenta estimarea asupra cursului viitor al inflației.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Banca Anglia taylor swift
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri