Jurnalul.ro Timp liber Culinar Turtițe chinezești cu ceapă verde

Turtițe chinezești cu ceapă verde

Sunt foarte bune, mai ales calde, servite dimineața cu o cană de ceai. Sunt gustoase și simple, dar merg tare bine unse cu o cremă de brânză, sau cu unt.

Ingrediente

  • Pentru 8 porții de 24 cm:
  • 450 gr de făină + extra pentru înfăinat
  • 250 ml de apă clocotită
  • 1/2 linguriță cu sare
  • 2 fire de ceapă verde
  • 3 linguri ulei de susan

Mod de preparare

Pregătim aluatul pentru Turtițe chineești cu ceapă verde

Cernem făina într-un bol și o amestecăm cu sarea.

Fierbem apa până la primul clocot și o turnăm imediat peste făină, amestecând continuu până când făina absoarbe toată apa.

Lăsăm aluatul astfel format să se tempereze cât să-l suporte mâna, apoi îl frământăm pe masa înfăinată până când nu va mai fi lipicios.

Îl lăsăm la odihnit 10-15 minute, apoi îl împărțim în 5-6 sfere.

Asamblăm și preparăm delicioasele turtițe chinezești cu ceapă verde.

Întindem fiecare sferă de aluat pe masa înfăinată, în câte un disc subțire.

Ungem toată suprafața discului cu ulei de susan, presărăm rondele de ceapă verde și îl rulăm.

Ruloul obținut îl rulăm din nou sub formă de melc și îl aplatizăm ușor cu sucitorul de aluaturi.

Îi dăm formă rotundă de dimensiunea tigăii de copt. Recomandăm folosirea unei tigăi Regis Stone Copper Pans de 24 cm, cu suprafața antiaderentă, pentru ca turtițele să se coacă uniform, fără să se lipească și să se ardă.

Ungem tigaia cu foarte puțin ulei și o punem la încins, la foc mediu. Așezăm prima turtiță în tigaie și o rumenim pentru câteva secunde pe prima parte, apoi o întoarcem și o rumenim bine și pe a doua parte.

Procedăm la fel cu fiecare turtiță în parte, reducând focul treptat, pentru că tigăile se încing foarte bine și păstrează temperatura mai mult timp.

Sunt de mare efect aceste turtițe, merită din plin preparate, folosind ustensile potrivite și de bună calitate.

Poftă bună!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri