Românii au găsit, chiar în lumea satului, vorbe sugestive despre necazurile pulmonare, iar zicerea cea mai frecventă este „aprindere la plămâni”. Totuşi, despre problemele la plămâni umblă şi tot felul de teorii, unele fără fundaţie de adevăr. Una dintre ele este recurgerea la antibiotice când apare tusea. Specialistul ne spune că, de cele mei multe ori, nu este nevoie de aceste medicamente. Interviu cu conferenţiar doctor Irina Strâmbu, şef secţie la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”
Florin Condurăţeanu: - Cei care au o răceală prelungită şi care tuşesc apelează repede la o soluţie, inventată de ei: „trec pe antibiotice!”. E corectă?
Dr. Irina Strâmbu: - Se recurge la antibiotice doar când tusea a trecut la faza sputei purulente, este semnul că a apărut o suprainfecţie a pneumoniei. Când tusea este seacă, fără screţii, sau când secreţiile nu conţin puroi nu este necesară terapia cu antibiotice. Iar când în spută se găsesc şi firişoare de sânge, se impun investigaţii mai multe, există riscul de cancer pulmonar.
F.C.: - Bolnavii de bronşită cronică obstructivă trebuie în primul rând să se lase de fumat. Unii refuză: „Ce rost mai are după 30 de ani de fumat!”. Au respiraţia mică şi evită să facă mişcare...
Dr. I. Strâmbu: - Privitor la ultima parte a întrebării, suferinzii de BPOC este bine să facă mişcare, l-am lăudat pe unul dintre aceşti bolnavi, care venea cu bicicleta. Îşi antrenează, îşi pun în mişcare muşchii toracici, care ajută respiraţia. BPOC scade capacitatea respiratorie ireversibil, dar dacă opreşti fumatul această capacitate de respiraţie nu se deteriorează mai departe.
F.C.: - De ce m-aţi corectat când am denumit boala bronşită cronică obstructivă şi aţi spus BPOC?
Dr. I. Strâmbu: - BPOC este denumirea corectă a bolii - boala pulmonară obstructivă cronică. Bronhiile sunt mai înguste pentru fluxul de aer din pricina secreţiilor multe, care se depun pe pereţii bronhiilor. Enfizemul este un proces care prejudiciază şi el respiraţia. Plămânul este un fel de burete, cu multe alveole pulmonare, săculeţi mici care, prin numărul considerabil, oferă suprafaţă mare de schimb de oxigen între aerul inspirat şi sânge. În BPOC, aceste alveole, săculeţii se sparg şi se unesc în nişte găuri mari, dar puţine, astfel că se pierde din suprafaţa de schimb între aerul proaspăt inspirat şi sânge.
F.C.: - În astm, unii suferinzi poartă mereu cu ei un spray, nu două. Folosesc spray-ul în crizele în care simt că se sufocă, au foame de aer nesatisfăcută...
Dr. I. Strâmbu: - Spray-ul bronhodilatator este destinat crizelor, dar al doilea spray, antiinflamator, este obligatoriu şi el, dar se foloseşte zilnic, separat de crizele de astm. Acest spray antiinflamator se adresează cauzelor astmului şi este obligatoriu pentru rărirea crizelor de astm. Cele două spray-uri reprezintă tratamentul de astm, chiar de la începutul terapiei.
Unii astmatici se sperie de prezenţa cortizonului în al doilea spray, cel antiinflamator. Spaima este exagerată, deoarace concentraţia de cortizon este mică, nepericuloasă. În plus, absorbţia acestui cortizon se petrece în saliva din gură.