Jurnalul.ro Ştiri Observator Ucigaşul polițistului din Timiș a fost găsit spânzurat în celula sa. Poziția OFICIALĂ a Penitenciarului din Timișoara

Ucigaşul polițistului din Timiș a fost găsit spânzurat în celula sa. Poziția OFICIALĂ a Penitenciarului din Timișoara

Ionel Marcel Lepa a fost găsit spânzurat în celula sa din Penitenciarul din Timișoara, anunță Antena 3, luni dimineața.

Medicii au încercat să-l resusciteze. Aceștia l-au declarat mort.

El se afla în perioda de carantină și era singur în celulă. Au mai venit și polițiștii de la Ciminalistică.

Personalul medical al Penitenciarului Timişoara a intervenit luni, în jurul orei 6,30, pentru acordarea primului ajutor în cazul deţinutului Marcel Lepa, care a săvârşit un act de suicid prin spânzurare, în grupul sanitar al camerei de deţinere, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, subcomisar de penitenciare Ramona Ilieş, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgenţă 112. Echipajul SMURD a constatat decesul la ora 7,15, după efectuarea manevrelor de resuscitare.

Penitenciarul Timișoara a transmis un comunicat de presă în  care anunță că ” Luni, 10.06.2019, în jurul orei 06.30, personalul medical al Penitenciarului Timișoara a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unui deținut care a săvârșit un act de suicid prin, spânzurare în grupul sanitar al camerei de deținere. Concomitent aplicării manevrelor de resuscitare, a fost solicitat Serviciul unic de urgență 112. În ciuda eforturilor depuse de membrii echipajului SMURD, aceștia au constatat decesul la ora 7.15. În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a anunțat familia persoanei decedate, a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate și a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. Totodată, la nivelul penitenciarului s-a declanșat o verificare internă pentru a se stabili împrejurările producerii incidentului”

Citeste si Detalii șocante. Cum s-a sinucis Marcel Lepa, bărbatul care l-a împușcat pe polițistul din Timiș

Leca este recidivistul care l-a ucis pe polițistul din Timiș. El evadase după o altă condamanare dintr-un alt penitenciar.

Duminică după-amiază, pe 2 iunie, agentul Cristian Amariei a fost împuşcat în zona gâtului în timpul unui filtru rutier. Poliţistul încerca să oprească o maşină dată în urmărire.  

Ionel Lepa a susţinut că a vrut să îl împuşte în picior pe poliţist, însă l-a nimerit în gât. El a povestit că, după atac, s-a ascuns în zone împădurite şi aşa a reuşit să scape mai bine de 24 de ore de cei care îl căutau. 

Subiecte în articol: Marcel Lepa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri