Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski: Negocierile de pace vor fi posibile doar după ce Rusia îşi retrage trupele din Ucraina

Zelenski: Negocierile de pace vor fi posibile doar după ce Rusia îşi retrage trupele din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat vineri seară, cu ocazia întâlnirii cu omologul său sud-african, Cyril Ramaphosa, că negocierile de pace cu Rusia vor fi posibile doar după retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei.

"Astăzi, am transmis clar în cursul întâlnirii noastre că orice negociere cu Rusia în acest moment, când forţele de ocupaţie sunt pe teritoriul nostru, ar însemna îngheţarea conflictului, a durerii şi suferinţei", a declarat Volodimir Zelenski, potrivit agenţiei Interfax-Ukraine, cerând retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei.

Volodimir Zelenski a făcut declaraţiile după întâlnirea cu delegaţia condusă de preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, din care fac parte şi liderii Senegalului, Egiptului, Zambiei şi Insulelor Comore.

Cyril Ramaphosa, preşedintele Africii de Sud, a îndemnat Ucraina şi Rusia să ia măsuri pentru reducerea conflictului militar, în cadrul eforturilor de lansare a negocierilor de pace.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ucraina Rusia război
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri