Jurnalul.ro Ştiri Politică UDMR vrea program de guvernare

UDMR vrea program de guvernare

de Xenia Croitoru    |   

Astăzi ar trebui să se decidă când va fi dezbatută și votată moțiunea liberarilor. Cei de la UDMR nu și-au schimbat părerea despre votul moțiunii nici după sedința pe care au avut-o ieri dimineață. Kelemen Hunor spunea că nu au nimic nou de transmis față de ceea ce au spus deja în urmă cu o săptămână. UDMR nu a văzut un program de guvernare din partea celor de la PNL și nici nu a existat o propunere de premier la negocierile pe care le-au purtat cu liberalii, spuneau reprezentantii UDMR. Deși liberalii au anunțat recent că propunerea de premier este Ludovic Orban. Maghiarii a spus însă că vor fi prezenți la dezbaterea moțiunii și probabil se vor abține la vot.

"Nu putem şti când va fi dezbaterea, vom fi prezenţi la dezbatere, asta este important, fiindcă moţiunea de cenzură este un instrument extrem de important, indiferent unde stai - pe partea celor care critică Guvernul sau pe partea coaliţiei, dar nu putem susţine moţiunea de cenzură, cum nu putem susţine nici în totalitate Guvernul. Probabil că ne vom abţine la vot, asta înseamnă că ambele bile vor fi introduse în urna neagră. Dacă pe parcurs se schimbă ceva, până la dezbaterea moţiunii de cenzură, nu ştim când se va întâmpla, vă vom anunţa", a spus Kelemen Hunor. Minoritățile naționale au anuntat ca parlamentarii lor vor vota la moțiune după cum le dictează conștiința. Pentru a trece moțiunea este nevoie de votul a 233 de parlamentari, iar în acest moment șansele de succes sunt minime. Majoritatea parlamentară nu vrea să stabilească un calendar clar pentru votul final, pentru că liberalii au anunțat proteste masive în Bucuresti în acea zi.

 

Subiecte în articol: udmr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri