Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea, exmatriculată de la Teologie

Udrea, exmatriculată de la Teologie

de Monica Stoica    |   

Elena Udrea, creştin practicant de când a fost prinsă în prezent într-o epopee a dosarelor penale, a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj, unde s-a înscris în 2016 la masterul de Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială. Decanul facultăţii afirmă că instituţia a fost silită să o „izgonească” pe Udrea, deoarece studenta nu s-a prezentat la niciun examen. Dincolo de patalamaua în teologie pe care voia s-o obţină, Udrea a declarat că a vrut să facă studii pastorale pentru a deveni un bun samaritean. Planul său de caritate prezentat mai demult era înfiinţarea unui „Institut al Fericirii”, unde toţi oamenii să fie ajutaţi să-şi găsească pacea prin cuvântul Domnului. Proiectul i s-a spulberat acum, căci evlavioasa se află în vâltoarea proceselor penale. Udrea a anunţat că regretă că facultatea de teologie se „leapădă” de ea. „Îmi pare rău că nu am reuşit să termin acum cursurile de master, pentru că pur şi simplu nu am timpul necesar şi mai ales nu am starea de spirit pentru a studia temeinic teologia în această perioadă.. Eu am ales să fac acest masterat din pasiune, nu pentru CV, ca urmare dorinţa mea este chiar să cercetez, să aflu lucruri, nu să trec examenele cum îşi iau alţii

Subiecte în articol: udrea exmatriculata teologie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri